luni, 6 martie 2017

festival

Te asteptam la Festivalul international de film documentar si drepturile omului One World Romania 10, in perioada 13-19 Martie!

 Festivalul Internațional de Documentar și Drepturile Omului One World Romania ajunge în 2017 la cea de-a 10-a ediție.

În perioada 13-19 martie vor fi proiectate la București peste 60 de filme documentare, selectate din cele peste 1300 înscrise. Cinematografele în care ne întâlnim sunt: Cinemateca Eforie, Cinema Union, Cinema Elvira Popescu și Cinema Muzeul Țăranului.

De asemenea, pe parcursul întregii săptămâni, vor fi organizate mai multe evenimente conexe – dezbateri, ateliere, expoziții.
Programul complet este disponibil online pe http://oneworld.ro/2017/l/ro/program/.

licitatie caritabila

Ajuns la al 4-lea an de activitate, clubul Rotaract Curtea Veche organizează un eveniment aniversar! Programul serii presupune: Licitație caritabilă, Tombolă și Degustare de vinuri, gazda evenimentului fiind membra noastră onorifică, Cristina Herea.

Evenimentul este organizat în vederea strângerii de fonduri pentru Prima bancă de lapte matern din România, din cadrul secției de terapie intensivă - neonatologie al spitalului Marie Curie. În Europa există peste 210 bănci de lapte. În ţara noastră …niciuna!

Ne puteți susține în demersul de a fi parte din acestă premieră medicală, aducând un obiect cu poveste pentru a fi licitat. Prețul de pornire va fi egal cu donația minimă în seara evenimentului.

Donația minimă recomandată: 50 de lei.

Eveniment susținut de: Aqua Carpatica, SoNoRo, L’Art No 29, Sheraton Bucharest Hotel, Tymbark, Momentos, Galeriile Artmark, WorldClass, Oriflame, Plantum.ro, Nadja Parfumerie, Diana Gulan Permanent Make Up Academy.

Donațiile pot fi virate și în contul asociației Rotary Curtea Veche, cu mențiunea ,,pentru Banca de lapte matern'': IBAN:RO82BTRLRONCRT0V12173301, Banca Transilvania, sucursala Victoriei.
Pentru mai multe detalii legate de cauză: www.bancadelapte.ro

Vă așteptăm alături de noi, să petrecem o seară într-o ambianță elegantă, unde veți avea șansa să câștigați numeroase premii sau să achizitionați diverse obiecte la licitație și multe alte surprize!

bal caritabil


"Acolo unde înfloresc florile există încă speranță."

Primăvara aceasta cluburile Rotaract din București sunt onorate să vă invite la prima ediție a balului caritabil “Flori de Speranță”, eveniment prin care vom susţine mamele cu risc social prin oferirea de “Trusouri pentru nou- născuți”, în cadrul maternitӑţii Spitalului Universitar de Urgenţӑ Bucureşti.

Sâmbӑtӑ, pe 8 aprilie 2017, ne întâlnim într-un cadru sofisticat la Hotel Radisson Blu 5* pentru a ne bucura de experiența unui bal definit de rafinamentul de altădată și distracția pânӑ în zori specifică zilelor noastre.

Promitem o seară presărată cu momente artistice speciale în cadrul cӑreia veți avea ocazia să licitați pentru obiecte de artӑ, să câștigați super premii la tombolă și să vă lăsați plăcut impresionați de surprizele pregătite.

Eveniment organizat de: Rotaract Atheneum, Rotaract Bucuresti, Rotaract Cismigiu, Rotaract Continental, Rotaract Curtea Veche, Rotaract OCTO, Rotaract Triumph

Dress code: Black Tie with a floral touch

Bilet: 230 lei/ persoanӑ (include acces la spectacol cu muzicӑ live, cinӑ festivӑ- aperitiv, fel principal şi desert, candy bar, open bar cu bӑuturi alcoolice şi non- alcoolice, acces la licitaţie de obiecte de artӑ)

Toti membrii Rotaract sunt rugaţi sӑ facӑ înscrierea doar folosind https://conferinta.rotaract.ro/balul-caritabil-flori-de-spera/

Plata se va face în contul IBAN: RO35 RNCB 0067 0953 0987 0001, titular Asociatia Rotaract Club Bucuresti, banca BCR.

Informaţii sau rezervӑri: Alexandra Bran, 0755 850 446, alexandra.bran@rotaract.ro
Silvana Bunea, 0771 494 010, silvana.bunea@rotaract.ro

sustineti si de la distanta salvarea animalutelor

Ro
Oricat incercam sa spunem STOP, noi cazuri ajung la noi in clinica. Aceasta superba catelusa, este intr-o stare generala proasta, are piometru si necesita urgent sa fie operata. Lucru pentru care va cerem sprijinul financiar.
Odata trata si operata, o sa aiba nevoie de o familie. Pana ii gasim familia portrivita are nevoie de sponsorizare prin adoptie la distanta.
Pentru noi aceste lucruri sunt vitale ca sa putem continua activitatea!
Dog Rescue Romania
Paypal: drshelter2013@gmail.com
IBAN lei: RO 87 BTRL RONC RT02 3139 4501
IBAN euro: RO 37 BTRL EURC RT02 3139 4501
Transilvania Bank - Chitila branch
SWIFT: BTRLRO22
Multumim!

En
No matter how hard we try to say STOP new cases come to our clinic. This beautiful female is very ill, has pyometra and require urgent to be operated. And for that we ask you again financial support.
Once treated and operated she will need a family. Until we find perfect family, needs sponsorship through distance adoption.
For us these things are vital so that we can continue our work!
Dog Rescue Romania
Paypal: drshelter2013@gmail.com
IBAN lei: RO 87 BTRL RONC RT02 3139 4501
IBAN euro: RO 37 BTRL EURC RT02 3139 4501
Transilvania Bank - Chitila branch
SWIFT: BTRLRO22
Thank you!
#DogRescue Garofita & Rudi Hofmann

campanie

You don’t please me if you whistle at me!
#Thanksfortheflowers but I want respect!
Nearly 60% of young women in Romania do not feel safe in public. (Street harrassment-related perceptions and experiences of women in Romania, Simona-Maria Chirciu, 2017)
Online campaign March 1-8 by feminist activists in Romania.
Aproape 60% dintre femeile tinere din România nu se simt în siguranță în spațiul public. (Percepții si experiente ale femeilor din România privind hartuirea stradala, Simona Maria Chirciu, 2017)
Campanie online 1-8 martie: #MultumescPentruFlori dar vreau respect!
Event: https://www.facebook.com/events/1824689727786061/

lansare carte

Simona Ghidusila, care publica sub numele Stoica Simona Anca, are placerea sa ne invite sambata, 11 martie, ora 13, la lansarea volumului '' DE DORUL TAU''. Lansarea, care va fi un prilej de bucurie alaturi de prieteni apropiati, va avea loc la Bingo Chez Gabi, locul propice pentru a petrece o dupa-amiaza placuta in compania poeziei si a muzicii folk. Deoarece locurile sunt limitate, cei care doresc sa fie prezenti sunt rugati sa faca rezervare la tel: 0724 78 73 78.

tratamentul e bucuria

https://detoatepentrutotisimaimult.blog/2017/03/06/bucuria-vindeca-celulele-si-organele-trupului/

curs

Ii poti arata iubitei tale in multe feluri cat este de frumoasa, insa atunci cand (re)descopera singura ii va schimba viata!
Apropo, ce cadou ii faci de 8 martie 2017?
Am impachetat ca pe un cadou cursul online "Corpul tau, stilul tau!".
Tu il cumperi, imi dai adresa ei de mail si pe 8 martie va incepe cursul, cu dedicatie din partea ta!

Primul program ONLINE de coaching VESTIMENTAR din ROMANIA
Programul nu expira! Dupa ce il cumperi devine al tau si il poti face cand vrei! E ca si cum ai merge la 5 sedinte de coaching vestimentar la care primesti si minuta.
https://online.gabiurda.ro/fa-cadou-corpul-tau-stilul-tau/

pilda

Parintele Calistrat

Prima formă a pocăinței începe așa:
" - ÎMI PARE RĂU!"
Iar atunci când dispare conștiința, auzi din gura omului așa:
" - Nu mă căiesc!"
" - Nu-mi pare rău de ce-am făcut!"
" - Am dreptate!"
Acea dreptate, despre care noi vorbim în lumea cotidiană, clipă de clipă, cea pe care o invocăm în unele situații ale vieții, este de fapt, acea carcasă de păcat care ne împiedică să înțelegem că greșim!
Cel care face pocăința cu adevarat, schimbă fapta rea cu fapta bună, lăcomia cu milostenia, mândria cu smerenia și răutatea cu bunătatea!
PILDĂ
https://www.youtube.com/watch?v=gBw-38dPVzY&t=701s

Adunarea bloggeri la Epic

Bloggerii de carte se adună offline sâmbătă, 18 martie, de la ora 17 în mansarda Epic Bar.

De data asta, vom avea alături de noi reprezentanți ai editurilor românești, ca să aflăm și perspectiva lor asupra blogurilor de carte, dar și pentru ca ei să afle mai multe despre noi. Așadar, pe 18 martie ne întâlnim cu:
- Matei Sâmihăian (grupul editorial Art)
- Simona Stoica (grupul editorial Corint)
- Andreea Sterea (Crux Publishing)
- Alexandru Voicescu (Herg Benet)
- Răzvan Nistor (Nemira)
- Bogdan Hrib (Tritonic)

Dacă promovezi lectura (pe blog, facebook, instagram) sau dacă pur și simplu vrei să ne cunoști, te așteptăm!

cata rautate

Brute cu chip de om..... hingherii din Navodari!
Hingherii primariei Navodari nu au inteles nici pana acum ca orice maltratare a animalelor este pedepsita de lege.
Dupa plangerile ce le vom depune chiar astazi, vor intelege!

lada cu paine proiect pentru sarmani

http://www.stirilekanald.ro/preotii-dintr-un-cartier-sarac-al-constantei-au-infiintat-lada-cu-paine--o-cutie-din-care-oamenii-saraci-sa-se-serveasca-ori-de-cate-ori-au-nevoie_77417.html

Atentie caci i se poate intampla oricui oriunde

Mihaela Moise a adăugat 4 fotografii noi — la Carrefour Romania (Colentina).Urmăreşte
Sa va spun o poveste,reala!
Ma duc ieri la Carrefour Colentina, unde imi fac cumparaturile de obicei! Imi cumpar,apa ciuperci,castraveti,salata,seminte pt salata, lapte de migdale...chestii de post si de dieta Carmen Fit si niste banane,7 la numar! Ajung la casa, doamna foarte draguta imi da un martisor,ca de,era 1 Martie, ii dau un calificativ smiley face si pun cumparaturile in sacosa "maieu mare"😂!
Nu ma uit niciodata pe bon, dar cum o asteptam pe verisoara mea Alexe Nela sa isi achite cumparaturile, vad ca bananele mele,7 la numar, costau 46,63 lei! Zic, bai frate, ale dracu banane ce s-au scumpit😱! Cum ma imprietenisem cu dna de la casa, ca de mi-a dat un martisor din partea minunatei companii, o intreb:
-"Dna, dar asa scumpe sunt bananele? 46,63 lei , 7 banane?
-Cum asa mult?", zice ea si ia bonul sa se uite
-"E o gresala, mergeti la casa centrala sa va dea banii inapoi"
Ii multumesc si ma duc la casa centrala!
Acolo, doua domnisoare, una ocupata cu clientii, cealalta cu telefonul...vorbea despre primavara! Imi astept randul sau "bagarea in seama", in sfarsit termina conversatia, se uita la mine, nu ma saluta, ii arat ce s-a intamplat, nu spune nimic, imi ia bonul si bananele, da un telefon, vine alta doamna, cantareste bananele, care erau deja cantarite corect, (de parca nu se vedea ca nu sunt 7 kg,ci 7 banane), ma baga in seama intr-un final si ma intreaba:
-"A batut de 7 ori bananele?"
Ii raspun ca nu, ca doar eram langa casiera cand le-a marcat!
Imi da banii inapoi, toti 43,63 lei si imi cere inapoi 6,73 lei, pretul corect! Isi ia din banii care inca erau pe ghiseu si gata! Pauza! Eu ma uitam nedumerita, ca asteptam ceva scuze sau o explicatie si zic;
"-Dar ce s-a intamplat? Nu imi explicati?"
Ea, suparata,(tot ea suparata) zice:
-"Nu stiu! A batut gresit!"
Bai, femeia de la casa, chiar a scanat o data bananele, ok, admitem si ca le-a batut de 7 ori, dar ca si client, astepti niste scuze! Revin si o intreb:
-"Ok,dar scuze cine isi cere?"
Vai, ce s-a suparat si incepe sa tipe, probabil,iritata ca munceste de 1Martie:
-"Va rog sa nu ma jigniti!!! Nu ma jigniti!"
Ma uit siderata la verisoara mea, ma uit iar ca casiera casei centrale si zic:
-"Doamna/dsoara nu v-am jignit, am intrebat cine isi cere scuze?! Daca nu ma uitam pe bon, imi luati 50 lei pe 7 banane in loc de 6 lei!!! Da ce le-am comandat direct din bananierul din Panama?"
Doamna imi spune pe acelasi ton ca daca nu imi convine, pot sa sun la protectia consumatorului!!!
Am plecat indignata, cu gandul ca mamaie cu pensia ei mizera si fara ochelari nu isi poate permite bananele astea la Carrefour Colentina!!!
Concluzia: uitati-va pe bon si nu asteptati respect de la angajatii uneia dintre cele mai mari companii de hipermarket-uri din lume!

RUSINE Carrefour Romania (Colentina)
SHARE SA INVETE TOATA LUMEA SA SE UITE PE BON!!!

fapte bune proiectul unui coafor din Cluj campania13 pentru comunitate

http://www.digi24.ro/emisiuni/bonton/bonton-5-martie-17-30-681768

Birdy - People Help The People [Official Music Video]


PROYECTO GATO: NOTICIAS DE LOS GATOS DE CABRAL

PROYECTO GATO: NOTICIAS DE LOS GATOS DE CABRAL: http://blogdeproyectogato.blogspot.com.es/2017/01/empezamos-los-tratamientos-de-los-gatos.html Continuamos sacando a los gatos de la casa...

VIDEO David Haye, invins de Tony Bellew - Antrenorul lui Haye a 'aruncat prosopul' in runda a 11-a

VIDEO David Haye, invins de Tony Bellew - Antrenorul lui Haye a 'aruncat prosopul' in runda a 11-a: Pugilistul David Haye a fost invins de Tony Bellew, intr-un meci fara miza (n.r. nu era pusa in joc nicio centura), dar extrem de asteptat, disputat la Londra. Haye a fost trimis de doua ori la podea:

Șah: Tan Zhongyi a primit titlul de mare maestru și 60.000 dolari după cucerirea tilului mondial – AGERPRES

Șah: Tan Zhongyi a primit titlul de mare maestru și 60.000 dolari după cucerirea tilului mondial – AGERPRES: Chinezoaica Tan Zhongyi a primit titlul de mare maestru și un premiu de 60.000 dolari, după cucerirea titlului de campioană mondială la șah, în urma competiției care a avut loc la Teheran, informează site-ul europe-echecs.com.

Now is the time to get your own wings | Masako Wakamiya | TEDxTokyo


Fotbal: IFAB ia în considerare un nou sistem de executare al loviturilor de departajare de la 11 m – AGERPRES

Fotbal: IFAB ia în considerare un nou sistem de executare al loviturilor de departajare de la 11 m – AGERPRES: International Football Association Board (IFAB), care administrează regulile fotbalului, ia în considerare un nou sistem de executare a loviturilor de departajate din punctul de la 11 m, care se aseamănă cu tie-break-ul din tenis, relatează Reuters.

Ilinca, dupa castigarea Selectiei Nationale: Compozitorul Mihai Alexandru ne-a facut sa venim la Eurovison

Ilinca, dupa castigarea Selectiei Nationale: Compozitorul Mihai Alexandru ne-a facut sa venim la Eurovison: Ilinca, artista care a castigat Selectia Nationala, alaturi de Alex Florea, cu piesa 'Yodel It', a declarat pentru Agerpres ca persoana care a convins-o sa intre in competitia Eurovision a

​Caru' cu vedete: Gestul extrem al Deliei la concertul de la Sala Palatului; Mihai Bendeac a facut dezvaluiri din viata intima; Mihaela Radulescu, imagine incendiara: s-a pozat fara sutien

​Caru' cu vedete: Gestul extrem al Deliei la concertul de la Sala Palatului; Mihai Bendeac a facut dezvaluiri din viata intima; Mihaela Radulescu, imagine incendiara: s-a pozat fara sutien: Madalina Ghenea, infuriata de un mesaj acid: 'Nu iti e rusine?'. Vestea ca Madalina Ghenea este insarcinata si ca va naste in luna aprilie o fetita i-a inundat contul de socializare

concurs

http://jurizare.super-blog.eu/

odata cu primavara se dezgheata si blogging-ul.
Ca sa nu ma lungesc cu vorba, iti mai spun doar ca s-a dat startul inscrierilor in Spring SuperBlog 2017. Te invit sa participi la o noua editie, plina de provocari, dar si de premii.

Spor la scris si bafta la jurizare!

8-9.04 V for Vintage

GOOD HABITS DON'T CHANGE

Deschide-ți calendarul și setează-ți nu unu, nu două, ci trei remindere: 8 și 9 aprilie
V for Vintage #18 la Grand Hotel du Boulvard
Înscrierea este deschisă tuturor celor care dețin un brand creativ din următoarele domenii: design contemporan (haine / bijuterii / accesorii / obiect) și vintage autentic.
Înscrierea la V for Vintage #18 se face prin completarea formularul de înscriere pe http://www.vforvintage.ro/fair/inscriere-targ/ 

pise

http://whatjapanthinks.com/2017/02/22/japans-favourite-cat-breeds/

https://cristianchinabirta.ro/2017/02/27/reservoir-cats/

http://mihaelaistrate.com/2016/10/09/8-ierburi-bune-pentru-tine-si-pisica-ta/

concurs

Cattitude Brands dealer autorizat al brandului American RUFFWEAR, vă invită, în parteneriat cu Daisy Vet şi Ringstar Club, la Primul Concurs pentru alegerea Ambasadorilor Ruffwear în România!
Ambasadorii Ruffwear întruchipează în întreagă lume cultura Ruffwear, oameni care nu doar iubesc ieşirile în natură, dar şi trăiesc în fiecare zi la maxim pentru a experimenta momente minunate în aer liber cu câinii lor. Ruffwear consideră că interacţiunea prin astfel de activităţi în aer liber construieşte legături puternice între oameni şi câini, ceea ce face fiecare aventură în aer liber mai distractivă, mai provocatoare şi mai inspirată.

de vizitat

https://turistprinro.wordpress.com/2017/02/24/fa-ti-bagajele-acum-weekend-ul-acesta-alege-sa-sarbatoresti-saseste/

http://calator365.ro/conacul-bratescu-bran/

https://pickandkeep.com/intre-alb-si-negru/

https://spotting.ro/2017/02/26/malta-ce-trebuie-sa-stii/


lectia de omenie

http://www.digi24.ro/stiri/actualitate/social/lectia-de-omenie-de-la-titu-680265?ref=yfp

expo picturi sambata 11.03 la ceainaria Carturesti Verona

Sâmbătă, 11 martie, ora 15:00, la Ceainăria Cărturești Verona, iubitorii de literatură, pictură și teatru vor simți spiritul primăverii prin intermediul expoziției de picturi realizate de tinerii artiștii de la liceele de artă bucureștene, vor asculta lecturi din cărțile preferate ale actorilor și vor vedea minivideouri de la cele mai frumoase dialoguri culturale de la Cărturești. Dacă e primăvară, atunci avem un nou prilej de a sărbători cultura prin creatorii săi!
Expun tablouri: Erika Gabor, Irina Marin, Evelynne Demetrescu, Anyd Alex, Florea Gabriela Maria, Lorena Dorobantu, Alexandra Maria, Cătălina Dordai, Andra Cristiana, Teodora Tudosa, Gabriela Ungureanu, Andra Cristiana, Daniel Traistaru, Flavia Sofia Matei
Citesc din cărțile lor preferate actorii Cristina Casian și Andrei Radu - un roman de Gabriel García Márquez și poezii de Mircea Cărtărescu
Proiectăm minivideouri Verbs describe us:
de la Gala HOP - Gala Tânărului Actor și interviu despre spectacolul N AUM cu Oana Pellea si Cristina Casian
-de la evenimentele suprinse de la Carturesti în care îi ascultăm pe scritorii Nora Iuga, Dragos Bucurenci, Ana Barton, Marius Chivu.
Vă așteptăm să vă bucurați de primăvara culturală alături de noi!

ROBI






ADOPTA PISOANCE!

Adopta o pisica

ADOPTII PISICUTE

Adopta o pisicuta

ADOPTA, MERITA 1 SANSA!

Adoptii caini

ADOPTA 1 CATEL

Adopta un catelus

ADOPTA 1 CUT!

a title="Adoptii caini" href="http://www.adoptiicaini.ro/">Adoptii caini