In tratamente, medicina chineză ia in calcul şi factorul suflet. Spun chinezii că in vindecare trebuie să participe sufletul bun. Medicina chineză susţine că un om cu suflet rău nu se vindecă. Chinezii susţin că inima este sediul
sufletului.
sufletului.
Există şi un punct pe corpul omenesc prin care se ajunge la suflet. Acest punct este denumit de chinezi vama sufletului şi reprezintă un punct energetic aflat la două laturi de deget de incheietura pumnului. Se spune că in acel punct a pătruns primul cui in trupul lui Iisus, atunci cănd a fost răstignit. De altfel, cu mii de ani in urmă, şi chinezii credeau intr-un singur Dumnezeu. Şi acuma, unii mai cred!
Reamintim spusa filozofiei chineze că sediul sufletului este in inimă, dar chinezii mai susţin că fiecare organ are un suflet, un duh. Tot de la bătrîni aflasem asta, dar liber cugetătorismul m-a prostit. Cînd mă supăra ceva, din mine,mă rugam de acel organ şi - minune! - el se calma, ce-i drept, temporar.

Ficatul este sediul sentimentului de mînie, sediul supărării, ficatul este generalul care elaborează strategia, dar vezica biliară este organul care dă curajul de a lua decizii.Un om cu deficit de energie pe ficat este un om care se enervează des.
In mod paradoxal, inima este afectată cînd sentimentul de bucurie este în exces. De altfel, componenta Yang este cea a bucuriei, iar contrariul Yin inseamnă tristeţe. Dar aceste contrarii energetice se transformă unul in altul cînd ajung la limita excesului. Yang cînd atinge excesul se transformă in Yin şi invers. Dacă un om se va bucura foarte tare, va urma o perioadă de tristeţe.
Cînd pancreasul, dar şi stomacul prezintă deficite de energie, omul acela este tot timpul ingrijorat, nemulţumit, el despică firul in patru.
Cînd plămînul se află în suferinţă energetică, oamenii sunt trişti, melancolici.
Insă rinichiul dă durata vieţii. El este rezervorul de energie al organismului. In rinichi se află energia ancestrală. Părinţii lasă descendenţilor moştenirea de energie în rinichi. Cand alt organ se află în sărăcie energetică, rinichiul îi donează energie.De aia, te şi simţi ca "frînt de şale", éreinté, cum ar spune francezii, uneori, nu doar la solicitări fizice.
EFECTELE SUPARARII
Supărarea este una din cele mai răspândite încălcări ale legilor universului, care poate determina mari neplăceri în viaţa, atât a celui pe care te superi, cât şi în propria ta viaţă.
Potrivit legii bumerangului, tot ceea ce emitem în atmosferă, din punct de vedere vibratoriu: gînduri, vorbe, dorinţe, fapte, sentimente se întorc la noi producînd efecte perturbatoare în cîmpul nostru energetic De aceea nimeni nu poate face rău altuia, fără să plătească...
GANDUL
Oricînd aveţi gînduri negative despre o persoană, să vă rugaţi în permanenţă pentru sănătatea ei..Când ne gîndim la cineva, se creează instantaneu o punte energetică între noi şi omul la care ne gîndim.
De aceea, orice gînd rău reprezintă un atac energetic care aduce un prejudiciu omului respectiv. Astfel ne atacăm şi ne omorîm unul pe altul în mod inconştient, de multe ori fără să ne dăm seama de acest lucru. Gîndirea noastră dispune de cea mai puternică forţă creatoare din întregul univers.
Gîndul este cel care aduce pacea şi liniştea în sufletul nostru.
Gîndul este cel care atrage binele sau răul în existenţa noastră.
Toate gîndurile emise plutesc în aer ca nişte mine ameninţătoare pentru a lovi pe cel ce le-a produs.

IN CUPLU
Neîntelegerile într-o relatie de cuplu vin din nevoia de a-l controla şi domina pe celălalt. Fiecare încearcă astfel să aibă controlul şi să rămână deasupra întregii situaţii.
Cînd controlezi o altă fiinţă îi iei energia, îţi faci plinul pe socoteala altuia. Astfel devii vampir energetic.
Cînd controlezi o altă fiinţă îi iei energia, îţi faci plinul pe socoteala altuia. Astfel devii vampir energetic.
Răcirea relaţiilor dintre doi parteneri se datorează creşterii nivelului de agresivitate interioară.
Lipsa de compatibilitate duce la lipsa de comunicare..
Lipsa de comunicare duce la dezastru...
Lipsa de comunicare prin iubire duce la ură...
O agresivitate subconştientă faţă de bărbaţi / femei se transformă într-un program de autodistrugere.
Dacă doi parteneri abuzează fizic sau emoţional unul de celălalt, atunci ei NU merită să rămână împreună.
Cu cât este mai puternică dependenţa de persoana iubită, cu atât mai numeroase sunt pretenţiile noastre faţă de ea.
Dependenţa naşte agresivitatea, iar agresivitatea produce boala.
Dependenţa de dorinţe, frica, depresia şi supărarea atrag gelozia.
Orice expresie dură, afirmată pe un ton categoric poate provoca un rău atît sieşi cât şi unui alt om.
Ori de cate ori cădem în acest prost obicei, ne deconectăm de la sursă şi intrăm în suferinţă.
Cearta, mânia, nerăbdarea emit în tăcere o mare forţă destructivă.
Numai prin iubire poate seca izvorul răutăţilor..
În dragostea omenească trebuie întotdeauna să existe o detaşare de omul iubit.
Cu cât aveţi mai multe pretenţii, iritări şi nemulţumiri faţă de omul
apropiat, cu atât mai mult creşte dependenţa de el.
Dependenţa de valorile materiale ne va omorî încetul cu încetul şi
spiritul şi sufletul.
DESPRE PROBLEMELE PERSONALE
Să nu vorbiţi despre nenorocirile trăite, pentru că ele pot prelungi
durata lor...
Când nu vorbim cuiva despre problemele noastre, noi ne îndepărtăm de ele..
Îndepărtarea de ele este primul pas pentru depăşirea acestora.
Esenţial este cînd vorbiţi despre problemele şi emoţiile dvs. să NU
căutaţi milă sau compătimiri...
Dacă aveţi o mare supărare sau tristeţe, încercaţi să NU aduceţi
sentimentele acestea acasă.
Ieşiţi în stradă cu deosebire în locurile înverzite şi plimbaţi-vă..!
Nu faceţi din casa dvs. o groapă de gunoi energetic.
Dacă locuiţi de cîţiva ani şi aţi saturat spaţiul cu regrete,
supărări şi spaime,amintiţi-vă momentele în care v-aţi certat şi
supărat, aşezaţi-vă în acel loc, iertaţi, anulaţi agresivitatea faţă
de iubire, rugaţi-vă..!
DESCARCAREA
Este mai bine să plîngeţi,decât să urîţi...
Dacă n-aţi reuşit să vă învingeţi pe dvs. înşivă, agresiunea se
acumulează în mod inevitabil.
Atunci cînd plângeţi, agresiunea apărută se distruge.
MUNCA
Munca NU trebuie să ne omoare, ci să ne dezvolte...
Înseamnă că supraîncărcările nu trebuie să fie permanente şi în
fiecare ocupaţie să găsim plăcerea. Dacă nu există plăcere, orice
activitate se poate transforma într-o suprasolicitare şi va dăuna
sănătăţii.
Încercati sa identificati cît mai corect care este munca care v-ar
aduce satisfactii prin însasi existenta ei în viata dvs.

Nu cautati neaparat satifactii materiale. Nu căutaţi plată, nici laudă şi nici o
răsplată, orice aţi face.
răsplată, orice aţi face.
Săvîrşind ceva bun noi pretindem imediat recompensă.
Aceste dorinţe aduc ca rezultat suferinţa.
Cu cât veţi intensifica acest tip de pretentii, cu atît va creşte
nivelul de agresivitate şi se va întări programul de autodistrugere.
Cu cât veţi intensifica acest tip de pretentii, cu atît va creşte
nivelul de agresivitate şi se va întări programul de autodistrugere.
OFENSA
Când cineva te jigneşte, nu te răzbuna pe el, nu-l urî şi nu
te supăra pe el, întrucît această jignire este un dar de la Dumnezeu.
Dacă n-o accepţi, urmează ca purificarea sufletului să se
înfăptuiască prin boli şi nenorociri, iar dacă nu eşti pregătit nici
pentru aceasta, ea vine prin moarte
Această formă de purificare ne este dată prin intermediul celor
apropiaţi, de aceea în măsura în care reuşim să-i iertăm, în aceeaşi
măsură sunt posibile schimbări interioare de profunzime.
Se cuvine să iertăm nu numai în gînd ci şi cu sufletul. Cel mai mult
ne leagă de trecut supărările neiertate. Iertînd un om care ne-a
jignit sau ne-a supărat, ne putem vindeca de o boală gravă.

CUM DARUIEST, ASA PRIMESTI..!
Roagă-te în permanenţă ca toţi cei din jurul tau sa fie fericiti !
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu