Bucuresti, capitala misterelor, articol primit prin mail

Ca orice capitală care se respectă, Bucureştiul are şi el repertoriul său de case bântuite şi legende urbane. Misterele au început chiar la întemeierea lui, când, aşa cum spune legenda, ciobanul Bucur era bântuit de oile lui care fuseseră mâncate de lupi. În timp, numărul "întâmplărilor nemaivăzute" a crescut. Întâmplările cu fantome, demoni, năluci de animale sau autobuze-fantomă există cu zecile, în fiecare cartier al oraşului
 Ciobanul bântuit de oi

Se pare că, în materie de paranormal, Bucureştiul le are pe toate, de la fantome şi demoni, până la legende ur­bane despre hoţii de organe din spitale şi varianta au­toh­tonă a poveştii cu Sweeney Todd. Desigur, nu tre­bu­ie uitate nici istorisirile despre reţeaua de tuneluri sub­te­rane care se răspândesc sub întreg oraşul, tuneluri ce erau folosite în trecut de domnitori şi de marii bo­ieri, pen­tru a fugi din calea duşmanilor sau pentru a că­lători mai rapid, şi despre care se spune că erau suficient de mari pentru a permite transportul persoanelor cu ca­leaş­ca.
În clădirea din spatele Bisericii Stravropoleos, încă mai funcţionează un spital. Cunoscut în trecut sub nu­mele de "Spitalul Poştelor", se spune că în urmă cu zeci de ani, aici erau duşi nefericiţii cu boli grave, pentru a li se fura organele. Din cauza numărului mare de oa­meni care au murit aici, mulţi dintre ei crezând cu tărie că se vor face bine, folclorul zonei spune că această ari­pă a clădirii ar fi devenit bântuită, mai ales în nopţile lungi de iarnă auzindu-se, pe străduţele care dau înspre Teatrul de Comedie, gemete şi plânsete sfâşietoare.

Hruba lui Scaraoţchi

Pe strada Franceză din centrul vechi al oraşului a existat, pe vremuri, un orfelinat pentru copiii amărâţi şi abandonaţi de părinţi. Proprietarul stabili­mentului, un anume Stavrache Hagi-Orman, era un om sadic, care afla bucurie în a-i lăsa pe copii flămânzi şi în­setaţi, pentru ca el să se poată de­lecta cu suferinţa şi suspinele lor, obligân­du-i să îl privească în timp ce mânca. După ce zeci de co­pii au murit de inaniţie, orfe­li­natul a fost în­chis. Mulţi dintre cei care se plim­bă după mie­zul nopţii prin zonă susţin că aud şi astăzi voci de copii strigând: "Apă! Vrem apă!".
 Casa Vernescu de pe Calea Vic­toriei e numită de locuitorii din zonă "Hruba lui Scaraoţchi". Aici încă mai funcţionează un cazinou. Se spune că în secolul trecut, mai mulţi jucători s-au sinucis în inte­riorul casei, după ce şi-au pierdut în întregime averile la ruletă. Sunt cunoscute trei fan­tome care bân­tuie casa. Acestea zgâl­ţâie mobila, provoacă curenţi de aer şi, uneori, chiar se arată pe ho­lurile clădirii. Bântuirea este com­­pletată de pre­zenţa în curte a unor mirosuri pu­ternice, de pu­cioa­să, care le sunt induse trecă­to­rilor.

Vizitatorul din Casa Poporului

"Capodoperă a epocii Cea­u­şescu", Casa Poporului, clă­dire reprezentativă şi obiectiv turistic al Bucureştiului, are şi ea fantomele ei. Nu cu mult timp în urmă, un paznic povestea cum şi-a lăsat cheile lângă una din statuile de pe hol, în timp ce îşi făcea rondul, ca, după puţin timp, să se întâlnească cu un individ care i le-a înapoiat fără a-i spune nimic. Do­rind să-i mulţumească, paznicul s-a întors după el, doar că singurul lucru pe care l-a mai putut vedea au fost ur­mele de noroi lăsate pe podea de bo­can­cii stră­inului, urme care dispăreau într-un perete.
Mulţi dintre vizitatorii muzeului Foişorul de Foc au raportat senzaţii de durere şi apăsare în piept, combinate cu o frică inexplicabilă. Şi aici există o le­gendă. Se spune că o femeie a căzut pe scă­rile turnului şi a murit în timp ce că­uta dovada infidelităţii soţului ei, care era paznic de noapte la Foişor. Fantoma ei mai bântuie locul, iar, în unele nopţi, un fel de foc viu iese pe ferestrele Foi­şo­rului, plutind deasupra Bucureştiului. Pe lângă toate acestea, se mai spune că în fiecare zi de 9 a lunii în curs, la ora 11.30 noaptea, când un pom­pier ar fi mu­rit acolo prin combustie spontană, locul este străbătut de lumini stra­nii.
 Despre clădirea UNATC "I. L. Caragiale", actuala facultate de teatru şi cinematografie, se spune că ar fi bântuită de fantoma actorului Octavian Cotescu, care închide şi deschide uşi şi ferestre şi bântuie vechiul lift care acum este stricat. Clădirea mai găzduieşte şi fan­to­ma unei fete tinere, îmbrăcată în alb, care apare în ba­ia studentelor de la etajul trei. O altă instituţie de în­văţământ bântuită este Şcoala Centrală de pe strada Icoanei. Atât în clădirea cu arhitectură istorică, cât şi în frumoasa curte interioară, au fost auzite sunete stranii, au fost simţite adieri reci şi miresme fetide, au fost văzute obiecte levitând şi uşi şi ferestre care se închid şi se deschid fără vreo intervenţie umană.

Tot o clădire artistică, Teatrul de vară din Bucureşti, are şi ea vizitatori nocturni. Bazilescu, un jurist celebru în epoca interbelică, a donat te­re­nul pe care a fost apoi cons­truit Parcul Bazilescu şi Teatrul de Vară. Noaptea, în zonă se aud sunete stridente şi tusea unui bărbat (despre care se spune că ar fi chiar a dom­nului Bazilescu), venind de dincolo de coloanele tea­trului aflat în paragină. Re­venind în Cen­trul Vechi, unul dintre cele mai bântuite locuri de aici este Piaţa Crucii. Aici a fost construită Biserica Sfân­tul An­ton, care a ars într-un in­cen­diu ce a dus la pierdere de vieţi omeneşti. Cei dece­daţi au fost în­gro­paţi într-o groapă co­mu­nă, în locul unde se află acum Piaţa Crucii. Spi­ritele aces­tora încă mai bân­tuie locul, martorii din zonă raportând umbre miş­că­toa­re şi siluete fantomatice. O altă groapă comună a exis­tat pe vre­muri tot în Centrul Vechi, pe strada Soa­relui. Aici fu­se­seră îngropate cadavrele unor ciumaţi, fără înşti­in­ţarea mem­brilor familiilor. Uneori, noaptea, fantomele aces­tora bântuie zona.

La margine de Bucureşti

Locurile pe care au fost cons­truite Mânăstirea Chiajna de lân­gă Bucureşti şi biserica ridicată acolo nu au apucat niciodată să fie sfinţite. Convingerea că locul este blestemat a fost aşa de pu­ternică, încât mânăstirea a fost abandonată. Se spune că aici ar fi avut loc mai multe crime şi dispariţii, iar cei pe care i-a prins noaptea în acest loc susţin că au văzut umbre ciudate care se miş­cau printre ziduri şi că în nopţile cu lună plină încă se mai aude bătând clopotul mânăstirii, care a fost scos de acolo cu mult timp în urmă. Pe unul din pereţii de la in­trare, încă mai este vizibil chi­pul unei tinere domniţe, Ancuţa, fiica Doamnei Chiajna. Aceasta s-a căsătorit în secret cu alesul ini­mii sale, împotriva dorinţei atot­puternicei sale mame, care s-a răz­bunat, ordonând ca fiica ei să fie uci­să pentru neascultare. Se spune că fan­toma bietei copile bântuie zi­durile manastirii.
La ieşirea din capitală spre Şte­făneşti, în Pădurea Boldu-Cre­ţeasca, se află Balta Vrăjitoarelor. "Gura poporului" spune că aici a murit Vlad Ţepeş, decapitat. Ani­malele evită acest loc, iar în nopţile de Sânziene, de Sfântul Gheorghe şi Sfântul Andrei, aici are loc sa­batul vrăjitoarelor, pentru a-şi rea­liza ritualurile. Zona este cunoscută şi pentru fenomene meteorologice ciudate (globuri de lumină care apar şi dispar) şi pentru faptul că, indiferent de anotimp, Balta nu-şi mă­reşte şi nu-şi micşorează volu­mul. Adâncimea Bălţii a fost mă­surată ca fiind de 1,5 m, dar mulţi oameni continuă să susţină că Balta ar fi fără fund. Un bolovan mare şi greu aruncat în apă a dispărut fără urmă.

Tehnică sau paranormal?

Probabil una dintre cele mai cu­noscute legende urbane din Bucu­reşti este cea referitoare la Casa Diavolului de pe str. Prapor­gescu. Ar fi vorba de o entitate demonică plină de ură şi de furie, care poate fi simţită şi de la depărtare, chiar din zona Batiştei. Se spune că în această clădire două femei au fost omorâte. Legenda mai spu­ne că în nop­ţile cu lună plină, numărul 666 ar apărea în mod misterios pe peretele din exterior al casei. Într-ade­văr, casa are un aer de mister, cu toată iedera care o acoperă, dar dacă iedera este dată puţin într-o parte de pe faţadă, se poate vedea clar cum numărul 666 a fost scri­jelit acolo de ci­neva.
 Activităţile paranormale se în­tretaie, uneori, cu cele tehnice. Este şi cazul terenului din spatele com­ple­xului Cora Pantelimon. În am­be­le capete ale locului sunt am­pla­saţi stâlpi de înaltă tensiune. Aceş­tia generează un nivel ridicat de radiaţii electromagnetice. Expu­ne­rea la acest câmp electro­mag­netic poate induce o gamă foarte lar­gă de simptome, precum: mi­grene, ame­ţeală, oboseală, gre­ţuri, iri­taţii ale pielii, senzaţia de ur­mă­rire, anxie­ta­te, vedenii, pa­ra­no­ia, disconfort, con­fuzie sau apa­ri­ţia de forme sau umbre care se mişcă.
Din relatările specialiştilor reie­se că, în unele cazuri, un câmp electromagnetic ridicat poate acţiona pe post de combustibil pentru activitatea paranor­ma­lă. Diferenţa dintre activitatea paranormală falsă, cauzată de un câmp electromagnetic ma­re, şi activitatea paranormală veritabilă, constă în faptul că, în cazul celei de a doua, res­pectivul câmp electromagnetic nu este generat de o sursă cre­ată de mâna omului, ci se de­plasează în mod independent.

Autobuzele-fantomă

Bucureştiul are şi vehicule-fantomă. Primul este un vechi autobuz DAF, care apare noaptea, numai în jurul orei 2, pe la Rosetti, şi circulă cu toate lu­minile stinse, pe un traseu spre Parcul He­răstrău. Autobuzul este gol şi majo­ritatea martorilor l-au văzut circulând pe la Universitate.
Cel de-al doilea caz se referă la tro­leibuzul 75. Unul dintre cei care au vă­zut troleibuzul a fost o fată care aştepta, în­tr-o noapte, în staţie, la Teatrul Naţio­nal, troleibuzul 85, pentru a merge la Gara de Nord. Troleibuzul aşteptat nu a apărut, în schimb, în staţie a oprit tro­leibuzul 75, cu ruta "Piaţa Rosetti-Gara de Nord", scrisă pe o hârtie pusă în geamul din faţă. Urcată în maşină, fata a început să simtă un miros îngrozitor şi a coborât. Când se pregătea să cheme un taxi, a văzut încă un troleibuz 75 oprind în staţie. Acesta părea mai nou şi mai curat. Ea a fost singurul pasager al vehiculului, şoferul nu putea fi văzut nicăieri, dar troleibuzul a mers fără oprire până la Gara de Nord. În staţie, maşina a oprit, uşile s-au deschis şi lu­minile s-au stins. Fata a coborât şi a văzut că troleibuzul în care se urcase ajunsese din urmă primul troleibuz 75, din care coborâse speriată. Ca din se­nin, şoferii celor două maşini au apă­rut şi au început să discute. Fata nu a putut auzi decât remarca supărată a şoferului primului troleibuz: "Mi-a împuţit maşina!". Peste ceva timp, mar­tora întâmplării a verificat listele mijloacelor de transport RATB. Troleibuzul 75 nu apărea nicăieri pe ele.
 Majoritatea legendelor cu mis­tere sunt foarte vechi şi au fost transmise din generaţie în generaţie. Una foarte cunoscută e le­gată de fantoma care bântuie Ho­telul "Cişmigiu". Prin anii 30, se spune că o fată ar fi căzut în casa liftului, unde a rămas timp de câteva ore stri­gând după ajutor. Cum nimeni nu a auzit-o, a mu­rit, şi se spune că fantoma ei mai bân­tuie locul, continuând să stri­ge. O altă bântuire cunoscută din Bucu­reşti are loc în zona Mântuleasa. Este vorba des­pre o casă cu o fantomă, unii sus­ţi­nând chiar că ar fi vorba de fanto­ma scriitorului Mircea Eliade. Casa a fost supranumită "Casa Sângelui Ne­gru", din cauza susurului auzit dinspre poarta casei şi a petelor care puteau fi obser­vate dimineaţa. În casă ar fi avut loc mai multe crime. O prosti­tuată ar fi murit acolo şi "Bocă­nitoarea" care se mai aude şi azi ar fi, de fapt, fantoma acesteia.

Adevăr sau imaginaţie de­bor­dantă, aceste legende urbane există de peste o sută de ani şi con­tribuie la farmecul exotic al Bucu­reştiului.