Bucovina este o denumire atribuită de ocupanţii austrieci părţii de nord-vest a Moldovei, anexată la Imperiul Habsburgic timp de 144 de ani. Chiar şi acum unii localnici îşi spun bucovineni şi nu acceptă „statutul” de moldoveni. Etimologic, Bucovina înseamnă „ Ţara Fagilor”. Această denumire a intrat în uz începând din anul 1774, atunci când Imperiul Habsburgic a anexat partea de nord-vest a Moldovei, inclusiv fostele capitale Siret şi Suceava şi mănăstirile medievale fortificate. Austriecii au obţinut acest teritoriu ca răsplată pentru că nu au intervenit într-un război ruso-turc.
Scurta istorie a provinciei Bucovina
Pînă în 1774 nu putem vorbi de Bucovina, aceasta fiind înainte o parte din Ţara de Sus a Ţării Moldovei. Ca realitate istorică şi ca nume de teritoriu, Bucovina începe să existe în
cuprinsul Imperiului Habsburgic, dăinuind doar vreme de 144 ani, între 1774 şi 1918. Odată cu debutul administrării habsburgice, denumirea de Bucovina este adoptată oficial. Totuşi, numele nu se impune decât treptat şi doar în rândul unei părţi a populaţiei. Chiar şi în perioada ocupaţiei au fost utilizate denumiri mai vechi: Ţara de Sus/Ţara Moldovei, Plonina, Cordon/Cordun şi Arboroasa. De altfel, Arboroasa a fost şi numele societăţii înfiinţată în 1875 de un grup de studenţi, printre care Ciprian Porumbescu, Zaharia Voronca, Constantin Morariu, care lupta pentru păstrarea identităţii naţionale şi
eliberarea de sub ocupaţia austriacă. După 75 de ani de ocupaţie, în 1848 este înfiinţat Ducatul Bucovinei, iar la titlurile împăratul se adaugă şi cel de Mare Duce al Bucovinei. Din 1861 Bucovina primeşte dreptul de a avea drapel propriu (culorile erau albastru şi roşu,
dispuse vertical, având la mijloc stema Bucovinei) şi stemă (reprezentând capul de bour). După primul război mondial, la 28 noiembrie 1918 Consiliul Naţional al Bucovinei a hotărât în majoritate Unirea cu România. În iunie 1940, nordul Bucovinei este ocupat de URSS, iar în prezent se află în componenţa Ucrainei. În actuala regiune Cernăuţi proporţia populaţiei româneşti este în scădere pe fondul unei infuzii de populaţie slavofonă. Elitele româneşti au luptat permanent pentru eliberare. Perioada de ocupaţie a adus un oarecare progres în teritoriul anexat de Imperiul Habsburgic. Învăţământul a devenit obligatoriu, a fost înfiinţată Universitatea la Cernăuţi. Proprietăţile bisericeşti au fost reunite într-un „Fond reglionar” ale cărui venituri au fost utilizate pentru construirea de spitale, şcoli, drumuri, poduri. A fost introdus cadastrul general. În localităţile urbane au fost introduse alimentarea cu apă, canalizarea, energia electrică, iluminatul public. Românii din Bucovina au avut o viaţă politică, naţională,
religioasă şi culturală proprie. Fruntaşii politici bucovineni au practicat totdeauna faţă de Viena o politică protestatară, începând cu episcopii Dosoftei Herescu şi Isaia Baloşescu, urmând cu Hurmuzăcheştii, cu mitropolitul Silvestru, cu Gheorghe Popovici, Iancu Flondor şi cu întreaga generaţie a Unirii. S-au afirmat în literatură şi ştiinţă personalităţi de marcă, precum istoricii Eudoxiu Hurmuzachi şi Dimitrie Onciul, Teodor Stefanelli, folcloristul Simion
Florea Marian, scriitorii Iraclie Porumbescu şi Constantin Morariu, poetul Dimitrie Petrino, pictorul Epaminonda Bucevschi şi compozitorii celebri Ciprian Porumbescu, Tudor Flondor, Eusebiu Mandicevschi. După deschiderea Universităţii locale, în 1875, facultăţile de drept şi de filosofie erau frecventate de studenţi români, organizaţi şi ei după sistemul german în societăţi academice ca „Arboroasa”, „Junimea”, „Bucovina”, „Moldova” şi „Dacia”. La aceste facultăţi, ca şi la cea de teologie s-a putut forma pătura de intelectuali care, în luptă cu germanii şi ucrainenii, au întreţinut vie conştiinţa naţională românească până la Unirea cu România.
cuprinsul Imperiului Habsburgic, dăinuind doar vreme de 144 ani, între 1774 şi 1918. Odată cu debutul administrării habsburgice, denumirea de Bucovina este adoptată oficial. Totuşi, numele nu se impune decât treptat şi doar în rândul unei părţi a populaţiei. Chiar şi în perioada ocupaţiei au fost utilizate denumiri mai vechi: Ţara de Sus/Ţara Moldovei, Plonina, Cordon/Cordun şi Arboroasa. De altfel, Arboroasa a fost şi numele societăţii înfiinţată în 1875 de un grup de studenţi, printre care Ciprian Porumbescu, Zaharia Voronca, Constantin Morariu, care lupta pentru păstrarea identităţii naţionale şi
eliberarea de sub ocupaţia austriacă. După 75 de ani de ocupaţie, în 1848 este înfiinţat Ducatul Bucovinei, iar la titlurile împăratul se adaugă şi cel de Mare Duce al Bucovinei. Din 1861 Bucovina primeşte dreptul de a avea drapel propriu (culorile erau albastru şi roşu,
dispuse vertical, având la mijloc stema Bucovinei) şi stemă (reprezentând capul de bour). După primul război mondial, la 28 noiembrie 1918 Consiliul Naţional al Bucovinei a hotărât în majoritate Unirea cu România. În iunie 1940, nordul Bucovinei este ocupat de URSS, iar în prezent se află în componenţa Ucrainei. În actuala regiune Cernăuţi proporţia populaţiei româneşti este în scădere pe fondul unei infuzii de populaţie slavofonă. Elitele româneşti au luptat permanent pentru eliberare. Perioada de ocupaţie a adus un oarecare progres în teritoriul anexat de Imperiul Habsburgic. Învăţământul a devenit obligatoriu, a fost înfiinţată Universitatea la Cernăuţi. Proprietăţile bisericeşti au fost reunite într-un „Fond reglionar” ale cărui venituri au fost utilizate pentru construirea de spitale, şcoli, drumuri, poduri. A fost introdus cadastrul general. În localităţile urbane au fost introduse alimentarea cu apă, canalizarea, energia electrică, iluminatul public. Românii din Bucovina au avut o viaţă politică, naţională,
religioasă şi culturală proprie. Fruntaşii politici bucovineni au practicat totdeauna faţă de Viena o politică protestatară, începând cu episcopii Dosoftei Herescu şi Isaia Baloşescu, urmând cu Hurmuzăcheştii, cu mitropolitul Silvestru, cu Gheorghe Popovici, Iancu Flondor şi cu întreaga generaţie a Unirii. S-au afirmat în literatură şi ştiinţă personalităţi de marcă, precum istoricii Eudoxiu Hurmuzachi şi Dimitrie Onciul, Teodor Stefanelli, folcloristul Simion
Florea Marian, scriitorii Iraclie Porumbescu şi Constantin Morariu, poetul Dimitrie Petrino, pictorul Epaminonda Bucevschi şi compozitorii celebri Ciprian Porumbescu, Tudor Flondor, Eusebiu Mandicevschi. După deschiderea Universităţii locale, în 1875, facultăţile de drept şi de filosofie erau frecventate de studenţi români, organizaţi şi ei după sistemul german în societăţi academice ca „Arboroasa”, „Junimea”, „Bucovina”, „Moldova” şi „Dacia”. La aceste facultăţi, ca şi la cea de teologie s-a putut forma pătura de intelectuali care, în luptă cu germanii şi ucrainenii, au întreţinut vie conştiinţa naţională românească până la Unirea cu România.
„Homo bucovinensis, prototip alindividului tolerant” Unii istorici consideră că perioada în care acest spaţiu s-a aflat sub ocupţie a dus la dezvoltarea provinciei. „Imperiul Austriac a stăpânit teritoriul până în 1918, perioadă în care în Bucovina s-au petrecut numeroase transformări care au contribuit la schimbarea fizionomiei demografice, economice, politice, etnice şi culturale a provinciei, conferindu-i un statut singular în comparaţie cu regiunile învecinate. În urma acestor transformări, Bucovina a devenit în conştiin ţa opiniei publice cultivate o „Elveţie” a estului Europei, capitala provinciei, Cernăuţi, dobândind titlul deosebit de măgulitor de „Mica Vienă ”,
afirmă istoricul Florin Pintescu. Imperiul Habsburgic a dus o agresivă politică de colonizare
cu numeroase populaţii străine, care a dus la diminuarea proporţiei populaţiei româneşti. Asta a dus la numeroase împrumuturi între localnici şi alogeni atât în limba vorbită, cât şi în obiceiuri, gastronomie, port etc. „Bucovina a constituit un strălucit exemplu de colaborare inter-etnic , lansându-se celebra expresie homo bucovinensis, prototip al individului tolerant, ce vorbeş te cel puţin două limbi şi care oferă un model de convieţuire paşnic
inter-etnic. Conform opiniei lui Emmanuel Turczyski, un cunoscut istoric german expert în problemele Bucovinei, în Bucovina a existat un adevărat „consens ideologic” bazat pe „larg diseminata identificare a bucovinenilor cu trăsăturile regiunii, cu un sistemlegal bine stabilit, toleranţă şi progres socio-cultural, unde loialitatea către aceste valori nu însemna neloialitate faţă de propria comunitate etnică sau religioasă ”. Unii istorici au comparat
colaborarea inter-etnic din Bucovina cu situa ţiile din Tirol ş i Cipru, „modelul” bucovinean demonstrându-si superioritatea”, mai susţine istoricul Florin Pintescu. Teoria Bucovinei medievale
afirmă istoricul Florin Pintescu. Imperiul Habsburgic a dus o agresivă politică de colonizare
cu numeroase populaţii străine, care a dus la diminuarea proporţiei populaţiei româneşti. Asta a dus la numeroase împrumuturi între localnici şi alogeni atât în limba vorbită, cât şi în obiceiuri, gastronomie, port etc. „Bucovina a constituit un strălucit exemplu de colaborare inter-etnic , lansându-se celebra expresie homo bucovinensis, prototip al individului tolerant, ce vorbeş te cel puţin două limbi şi care oferă un model de convieţuire paşnic
inter-etnic. Conform opiniei lui Emmanuel Turczyski, un cunoscut istoric german expert în problemele Bucovinei, în Bucovina a existat un adevărat „consens ideologic” bazat pe „larg diseminata identificare a bucovinenilor cu trăsăturile regiunii, cu un sistemlegal bine stabilit, toleranţă şi progres socio-cultural, unde loialitatea către aceste valori nu însemna neloialitate faţă de propria comunitate etnică sau religioasă ”. Unii istorici au comparat
colaborarea inter-etnic din Bucovina cu situa ţiile din Tirol ş i Cipru, „modelul” bucovinean demonstrându-si superioritatea”, mai susţine istoricul Florin Pintescu. Teoria Bucovinei medievale
Trebuie consemnată şi o teorie potrivit căreia termenul Bucovina era utilizat încă de la începutul Evului-mediu pentru a defini partea din nord-vestul Moldovei. Această teorie se bazează pe faptul că termenul „bucovina”, în sensul de pădure de fagi, apare prima dată într-un document emis de domnul Moldovei, Roman I Muşat, la 30 martie 1392, prin care dăruieşte lui Ionaş Vitezul trei sate, aflate pe apa Siretului, „în sus până la bucovina cea mare, pe unde se arată drumul de la Dobrinăuţi...”.
Citeste mai mult: adev.ro/nk49bd
Citeste mai mult: adev.ro/nk49bd
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu