După fiecare ocazie cu care vizitez Adăpostul Speranța mă întorc cam dat peste cap. Câinii sunt tratați foarte bine acolo, poate cel mai bine, dar tot ți-e greu să nu te cuprindă tristețea când îi vezi cât de DISPERAȚI după căldură și interacțiune cu oamenii sunt toți.
În prima poză sunt trei cățelandri care când te apropii de padocul lor
se ridică pe gratii, împingându-se în lăbuțele din față până când cele
din spate nu mai ating pământul, doar-doar îi vei lua în brațe. Cel
negru, cel puțin, este o minune, cum te linge și se lipește și scâncește
și se bucură de fiecare mângâiere.
Într-a doua poză este unul dintre cei trei rottweileri din adăpost, o femelă de 60 de kilograme blândă și iubitoare ca un bebeluș.
Într-a treia este un caniș care, deși a fost îmbrăcat ca să facă față gerului, tremură, săracul, din toți țâțânii.
Într-a patra este un frate dintre cei doi, cel mai lătrăcios din adăpost, care doar ce a sosit.
Și acestea sunt cazuri fericite, toate. N-am făcut poze în ambulatoriu, de pildă, unde stau cel puțin 7 câini cu coloana ruptă, care nu-și mai pot folosi decât lăbuțele din față. Și nu, nici nu s-au născut așa, nici n-au fost victimele unor accidente nefericite. Fiecare dintre ei are o poveste tragică, mărturie a cruzimii umane. Un ciobănesc german superb a fost aruncat peste un gard înalt când avea două luni și și-a secționat măduva, la contactul cu cimentul. Un cocker a fost aruncat de la etajul doi. Un metis de malinois a fost împușcat cu o pușcă cu alice. O maidaneză adorabilă și neagră a fost bătută până a paralizat. Și așa mai departe. Cu aceștia 7, se vor face 15 câini paraplegici în Adăpostul Speranța. Ceilalți 8 au deja roți speciale care le înlocuiesc lăbuțele din spate și sunt foarte fericiți, cu regim special chiar, liberi să se plimbe pe oriunde prin adăpost (foto 5) și beneficiari nesperați ai politicii celor de la Speranța de a nu eutanasia nici un câine, cu foarte rare excepții, în cazurile în care veterinarul spune că suferă sau are dureri dacă nu se întâmplă. Din cauza acestei politici le este și foarte greu zi de zi, pentru că adopțiile se fac anevoios (cam 2-3 pe lună, iar câini tot vin).
M-ar ajuta dacă ați sharui postarea aceasta și mi-ar plăcea dacă ați veni, într-un weekend, în vizită la adăpost. Mă ofer chiar eu să vă duc acolo și să vă aduc, dacă nu aveți cu ce (e undeva în zona Confort City, la ieșirea spre Popești Leordeni). Dacă vreți un câine fie și un pic, imposibil să nu plecați de acolo cu unul (sigur, va trebui să-i convingeți pe oamenii de acolo că chiar vi-i doriți, inițial, pentru că nu sunt dați oricui). Dacă nu vreți, cred că o să începeți să vreți.
* toți câinii sunt vaccinați și sterilizați, cu carnete de sănătate.
Într-a doua poză este unul dintre cei trei rottweileri din adăpost, o femelă de 60 de kilograme blândă și iubitoare ca un bebeluș.
Într-a treia este un caniș care, deși a fost îmbrăcat ca să facă față gerului, tremură, săracul, din toți țâțânii.
Într-a patra este un frate dintre cei doi, cel mai lătrăcios din adăpost, care doar ce a sosit.
Și acestea sunt cazuri fericite, toate. N-am făcut poze în ambulatoriu, de pildă, unde stau cel puțin 7 câini cu coloana ruptă, care nu-și mai pot folosi decât lăbuțele din față. Și nu, nici nu s-au născut așa, nici n-au fost victimele unor accidente nefericite. Fiecare dintre ei are o poveste tragică, mărturie a cruzimii umane. Un ciobănesc german superb a fost aruncat peste un gard înalt când avea două luni și și-a secționat măduva, la contactul cu cimentul. Un cocker a fost aruncat de la etajul doi. Un metis de malinois a fost împușcat cu o pușcă cu alice. O maidaneză adorabilă și neagră a fost bătută până a paralizat. Și așa mai departe. Cu aceștia 7, se vor face 15 câini paraplegici în Adăpostul Speranța. Ceilalți 8 au deja roți speciale care le înlocuiesc lăbuțele din spate și sunt foarte fericiți, cu regim special chiar, liberi să se plimbe pe oriunde prin adăpost (foto 5) și beneficiari nesperați ai politicii celor de la Speranța de a nu eutanasia nici un câine, cu foarte rare excepții, în cazurile în care veterinarul spune că suferă sau are dureri dacă nu se întâmplă. Din cauza acestei politici le este și foarte greu zi de zi, pentru că adopțiile se fac anevoios (cam 2-3 pe lună, iar câini tot vin).
M-ar ajuta dacă ați sharui postarea aceasta și mi-ar plăcea dacă ați veni, într-un weekend, în vizită la adăpost. Mă ofer chiar eu să vă duc acolo și să vă aduc, dacă nu aveți cu ce (e undeva în zona Confort City, la ieșirea spre Popești Leordeni). Dacă vreți un câine fie și un pic, imposibil să nu plecați de acolo cu unul (sigur, va trebui să-i convingeți pe oamenii de acolo că chiar vi-i doriți, inițial, pentru că nu sunt dați oricui). Dacă nu vreți, cred că o să începeți să vreți.
* toți câinii sunt vaccinați și sterilizați, cu carnete de sănătate.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu