Palatul
Mysore-India
Luxosul
şi impresionantul palat Mysore, reşedinţa celebrului Maharajah de Mysore,
din dinastia Wodeyar, este situat în oraşul Mysore aflat la o altitudine de 763
de metri deasupra mării şi ocupă o suprafaţă de 128.42 km. În complexul
Palatului intră şi 12 temple hinduse, cel mai vechi fiind din secolul al
XIV-lea, iar cel mai nou a fost ridicat în 1953.
De multe
ori descris ca Oraşul Palatelor, Mysore deţine un mare număr de palate
istorice, dintre care cel mai spectaculos este Palatul Mysore. Opera originală
a început în secolul al XIV-lea, de-a lungul timpului proiectându-se noi
clădiri. Construcţia actuală a fost ridicată în 1897, după ce vechiul palat a
fost distrus într-un incendiu izbucnit în timpul unei nunţi. Arhitectul Henry
Irwin realizează o nouă reproiectare a clădirii ce şochează prin cupolele roz
şi prin prezenţa celor şapte arcade ce susţin minunata faţadă a palatului. În
1912 palatul este dat în folosinţă de cel de-al 24-lea prinţ Wodeyar.
Din punct
de vedere arhitectonic, monumentul este considerat un splendid exemplu de
arhitectură indo-saracenică, un melanj al mai multor stiluri: hindus, musulman,
gotic, mogul şi rajputa, un stil extrem de spectaculos şi foarte la modă în
India la începutul secolului al XX-lea. Starurile clădirii sunt domurile roşii
în formă de ceapă, ce provin din arhitectura Marilor Moguli, balcoanele
rajpute, dar şi armata de coloane cu încrustaţii incredibile.
Vizitarea
palatului este permisă, însă fără aparate de fotografiat şi video,
încălţămintea fiind lăsată obligatoriu la intrare. Interiorul este la fel de
fabulos ca exteriorul, palatul are uşi de lemn cu sculpturi complicate, iar
tavanele au incluse lucrări de fildeş, putând fi văzute figurine din marmură,
colecţii de caschete, picturi cu membrii familiei regale şi alte obiecte de uz
personal, cu alte cuvinte o opulenţă remarcabilă.
Dacă faceţi
turul palatului, veţi întâlni o cameră cu o colecţie impresionantă de arme de
vânătoare aparţinând familiei regale, de la lănci, iatagane şi săbii încrustate
cu aur sau pietre preţioase până la pistoale. De asemenea, mai pot fi admirate
maşinile de colecţie ale micilor prinţi, şi colecţia de instrumente muzicale
folosite de membrii familiei regale.
De
remarcat ''Divanul întâlnirilor publice”, unde maharajahul primea în audienţă
oamenii simpli, dar şi ''Divanul întâlnirilor private'' (Ambavilasa), unde aveau
loc audienţele private cu regele. Aici pot fi văzute coloane aurite, plafoane
cu vitralii, un frumos candelabru decorat cu motive florale fine ce se reflectă
în podeaua de mozaic împodobită cu pietre semipreţioase. Urcând şi coborând
scările, aveţi parte de un joc ameţitor de oglinzi, aur şi statui.
Nu
trebuie uitat Pavilionul Păpuşilor, în care păpuşile sunt aliniate în veşminte
tradiţionale din secolele XIX-XX, sau Tronul Regelui care se numără printre
cele mai admirate piese din Muzeu. Denumit de localnici Ghinnnda Simhasana,
acesta este decorat cu aur şi expus în public cu ocazia festivalului Dasara,
care atrage un mare număr de vizitatori pentru muzică, dans şi parada
elefanţilor. În timpul festivalului, ce are loc în lunile septembrie şi octombrie,
palatul este luminat de peste 10.000 de becuri.
Palatul
Mysore primeşte anual de 2,7 milioane de vizitatori, iar un bilet de intrare
costă 3 euro.
Sunt
locuri pe care trebuie să le vezi, pentru că sunt atât de minunate,
incredibile, şi dacă te freci la ochi constaţi: DA, EXISTĂ.