Povestea bradului de Crăciun şi
a Revelionului
În
“Istoria vieţii private” găsim că obiceiul de a avea brad cu prilejul
Crăciunului este atestat documentar prima dată, în oraşul Strasbourg,
încă din 1605. Iată care este povestea apariţiei acestui simbol şi cum
arăta balul de revelion la curtea regelui Carol.
Pe
vremea Războiului de Treizeci de ani, în prima jumătate a secolului al
XIX-lea, suedezii l-au adus în casele lor. Era neîmpodobit.
Prin
1765, Goethe, care se găsea la un prieten din Leipzig, rămâne uimit
când vede în casă un brad de Crăciun. În 1840, cutuma germană este
preluată simultan în Anglia şi în Franţa. În Anglia, prin hotărârea
prinţului Albert, soţul reginei Victoria, se adoptă obiceiul pomului de
Crăciun.
După primele ediţii ale dicţionarelor „Littré” şi „Larousse”, pe la 1850, „Pomul de Crăciun” nu este altceva decât o „ramură groasă” din brad sau de ilice, împodobită cu bomboane şi jucării pentru copii.
După primele ediţii ale dicţionarelor „Littré” şi „Larousse”, pe la 1850, „Pomul de Crăciun” nu este altceva decât o „ramură groasă” din brad sau de ilice, împodobită cu bomboane şi jucării pentru copii.
Lumea Parisului şi vârsta de aur a vieţii private
În
secolul al XVIII-lea, Parisul era soarele ce strălucea pe cerul
european, spre care se îndreptau privirile lumii europene. Şi, fără
exagerare, se poate spune că toate ideile noi şi generoase, toate
îndrumările culturale, de ordin literar, artistic sau ştiinţific, chiar
şi moda, au pornit de pe malurile Senei spre Europa. Vârsta de aur a
vieţii private în Franţa începe cu bubuiturile Revoluţiei Franceze şi
continuă în secolul al XIX-lea.
Este
perioada în care totul gravitează în jurul raportului: „public-privat”,
iar delimitarea se face în timp ce se transformă pe scena vieţii
franceze: casele, moravurile şi moda.
La
Paris, la sugestia prinţesei Hélène de Mecklembourg, ducesă de Orléans,
şi la presiunile familiilor protestante din Alsacia şi Germania, bradul
de Crăciun ajunge în casele francezilor. Modelul saloanelor ia
amploare, iar aristocraţii vremii au unde să-şi etaleze costumele şi
manierele. Scenă a vieţii private, casa francezului bogat este
construită într-un anume fel, şi devine spaţiu de socializare prin
salonul casei, în timpul iernii, pentru ca, în timpul verii, să îi ia
locul grădina.
La
Crăciun, brazii care se aflau în salonul din casele familiilor
aristocrate franceze nu erau deosebiţi de cei pe care îi cunoaştem
astăzi. Spre sfârşitul secolului, în fiecare an, se expediau atât
misionarilor din Groenlanda, cât şi coloniilor din Africa pomi de
Crăciun gata împodobiţi.
Pe
la 1836, pe lângă bradul de Crăciun, cel mai rafinat cadou pentru copii
este un mic spectacol de teatru: “Un spectacol asiatic, reprezentând un
dans de coardă, simulat de mici personaje de hârtie, în care totul este
pus în mişcare aparent fără nici un ajutor din afară”. Mai târziu, după
modelul francez, în toată Europa până după 1900, pe lângă spectacolul
de teatru din salon, darurile pentru copii urmează capriciile modei. Se
propun jucării, deoarece ele reproduc realitatea: moara, păsările,
păpuşile, urşii din pluş. Nu mai este nevoie de un pretext religios
pentru a celebra Crăciunul în salon. Devine un timp al darurilor.
De
origine catolică, revelionul se generalizează transformându-se în
sărbătoare profană, abia în a doua jumătate a secolului al XIX-lea.
Cuvântul vine din limba franceză de la “ réveillonner” şi înseamnă
petrecere de Ajunul Crăciunului. În 1908, într-un ghid, „Uzanţele
veacului”, se scria: „Toată lumea sărbătoreşte revelionul”.
Credincioşii
sărbătoreau după liturghia de la miezul nopţii; profanii aveau obiceiul
să meargă la teatru mai întâi şi, după aceea, să „reveioneze” în salon.
Reuniunea familială sau amicală devine singura raţiune de a fi a
sărbătorii. Multă vreme s-au păstrat în gastronomia nordicilor în meniul
revelionului curcanul şi caltaboşul prăjit. Urma un fel de ciorbă de
rasol, care a fost înlocuită cu un consomé cald (mâncare din legume).
Se
sărbătorea Crăciunul, iar în prima zi a Anului Nou, tot omul prezenta
urări mamei, tatălui, unchilor, mătuşilor. Ajunul era rezervat bunicilor
şi superiorilor. Următoarele opt zile pentru veri şi alte rude prin
alianţă, două săptămâni pentru intimi, şi toată luna pentru cunoştinţe.
Cadourile se dădeau numai pe 1 ianuarie şi se trimiteau prin poştă. În
loc de felicitări se trimiteau cărţi de vizită.
Rămân
valabile doar vizitele, care se fac în nenumărate ocazii: vizite de
felicitare, de condoleanţe, de digestie (în următoarele zile după un
dineu sau bal, sau revelion, pentru care s-a primit invitaţie), vizite
de convenienţă, vizite de rămas-bun. Urmau o serie de vizite şi cărţi de
vizită răspândite, cu semnătura sau blazonul familiei. Fiecare familie
avea pe lângă blazon o zi fixă pe săptămână când primea vizite. Odată cu
„La Belle Époque”, lumea începe să se plictisească de ritualul „zilei
fixe”. După Primul Război Mondial “jour fix”- ul cade în desuetudine” şi
dispare.
Lume de poveşti la bradul de Crăciun
Tradiţia
zilei fixe de primire şi a bradului de Crăciun a fost preluată şi în
România. În timpul domniei regelul Carol I, personalul palatului era
adunat seara pe la 5 şi se împărţeau cadouri copiilor servitorilor. Zoe
Cămărăşescu îşi aminteşte: “În preziua Ajunului de Crăciun mergeam la
Cotroceni. Împodobeam un brad înalt, iar la ceai mâncam dintr-un
Baumkuchen (cozonac înalt în formă de trunchi de copac) adus din
Germania. Petreceam de minune.
Veneam
acasă vrăjită de toată bogăţia aceea de stele, globuri, ţurţuri de
gheaţă de cristal, şiraguri de mărgele, păsări şi îngeraşi strălucitori,
ce se legănau pe un fir subţire de cauciuc. Lume mică de poveşti pe
care o mânuisem cu admiraţie smerită. În seara Ajunului mama se ducea la
Cotroceni fără noi. Sărbătoreau cu regele, regina şi toată Curtea îşi
primea darurile de Crăciun. Mama n-avea bani ca celelalte doamne şi
oferea cadou acadele de zahăr ars şi borcane cu şerbet de cafea, zmeură,
trandafiri. Primea de la regină cărţi frumos legate, fotografii, şi
pentru noi jucării şi rochii.
Acasă
împodobeam un brad mare şi repetam o scenetă surpriză pentru seara de
Crăciun. Când se deschideau uşile salonului, pomul strălucea sub podoaba
scânteietoare. Lumânările sfârâiau împrăştiind în casă mirosul de brad.
Cântam “O, Tannenbaum”, jucam piesa, mâncam bomboane pe săturate şi
mergeam culcare. În Ajun de Anul Nou bucătăreasa făcea plăcintă cu
răvaşe din alea cumpărate de pe stradă. La masă se încingeau
tachinăriile. Se citeau răvaşele. Fiecare prevestea ce urma să ni se
întâmple în anul următor”.
Primul bal de Anul Nou
După
ce devine regină a României, Elisabeta (1881-1916) a trebuit să se
obişnuiască cu balurile de 1 ianuarie, cu liniştea şi singurătatea
brazilor de la Sinaia, cu vizitele scurte şi sobre ale soţului contra
cronometru. Balurile aveau un istoric al lor cam din vremea domnitorului
Vodă Cuza.
“Sub
domnia regelui Carol, primul bal se da în noaptea de Anul Nou, care nu
era tocmai select, din cauză că regele Carol ţinea ca el să aibă un
caracter popular, de vreme ce erau invitaţi şi furnizorii Curţii; cel de
al doilea bal, însă, ce se da cam pe la jumătatea lui februarie, se
limita la un număr mai restrâns de invitaţii.
La
balul de 1 ianuarie participau membrii guvernului, reprezentanţi ai
statelor străine, ofiţerimea garnizoanei în întregime, ce se considera
gazdă, protocolul palatului fiind identic cu cel al palatului din Berlin
unde uniforma avea primul pas. Suveranii îşi făceau intrarea în saloane
pe la ora 10, când începea şi dansul şi jocul de cărţi, în care timp
regele se întreţinea cu cei mai de seamă invitaţi, iar regina cu
doamnele acestora.
La
miezul nopţii se servea masa pe reprise, în sala de jos, şi coborârea
la masă se făcea pe cele două scări dintre etaje, cu Suveranii în
frunte, urmaţi de cortegiul strălucitor de eleganţă şi de rochii de bal
şi podoabele scumpe purtate de doamne şi de distincţiunile lucitoare de
pe uniforme şi fracuri; defilarea acestora pe scări era o privelişte din
cele mai atrăgătoare pentru ochi, sub ploaia de lumină filtrată prin
cristalele lustrelor sau lampadarelor.
Urmau
reprizele celelalte, vreo trei la număr, în ordinea importanţei
fiecăreia. Regele şi regina se retrăgeau cam după prima repriză, iar
invitaţii petreceau până în zori, jucând cărţi, reconfortându-se la masă
sau la bufet, fără invitaţii politici, senatori, deputaţi, sau înalţi
dregători, care discutau politică, în aşteptarea consoartelor care nu
puteau părăsi balul, având promise anume jocuri cavalerilor parteneri.
Generalul
Manu, care fusese coleg de şcoală cu Regele Carol avea o ţinută
respectuoasă dar degajată; Niculae Fleva avea o atitudine degajată;
Petre Carp avea o atitudine aproape ireverenţioasă, Take Ionescu
corectă, iar Dem. Sturza cât se poate de reverenţioasă, pentru că pupa
mâna regelui, ceea ce determina şi pe ceilalţi să o facă; Marghiloman
era excesiv de protocolar, cu plecăciunile bustului în unghi drept.
La
nicio ceremonie oficială nu veneau: Lascăr Catargiu, Eugeniu Stănescu,
Gh. Panu, Theodor Rosetti, fratele domniţei Elena Cuza; Nicolae
Blaremberg şi Vasile Lascăr. Bucătăria palatului era una dintre cele mai
bogate şi mai suculente din câte se aflau în casele mari din
Bucureşti.” (Bilciurescu, Victor – Bucureşteni de ieri şi de azi).
Anii
au trecut, iar în vremea comuniştilor, Moş Crăciun a fost înlocuit cu
Moş Gerilă şi fiecare împodobea bradul cum putea şi cu ce avea pe acasă.
Astăzi, de sărbători, vorba unei zicale româneşti, la noi, “fiecare
bordei cu alt obicei” şi mult kitsch casnic.
Traditii si semnificatia bradului de Craciun.
Cand trebuie sa il impodobesti si de ce e bine sa ii pui o stea in varf!
Unul dintre cele mai indragite obiceiuri din preajma Craciunului este impodobirea bradului.
Potrivit traditiei, bradul semnifica viata, deoarece el ramane mereu verde si il simbolizeaza astfel pe Iisus Hristos, vesnic viu.
Despre obiceiul bradului de Craciun nu se stie exact de unde a luat nastere. Se banuieste ca pomul de Craciun ar fi aparut pentru prima data la popoarele germanice, iar cu timpul acest obicei a intrat si in traditia crestina, noteaza traditii-superstitii.ro.
In Romania bradul de Craciun a fost impodobit pentru prima data in palatul regelui Carol I de Hohenzollern, in anul 1866, iar de atunci romanii au preluat aceasta traditie.
Potrivit traditiei, bradul semnifica viata, deoarece el ramane mereu verde si il simbolizeaza astfel pe Iisus Hristos, vesnic viu.
Despre obiceiul bradului de Craciun nu se stie exact de unde a luat nastere. Se banuieste ca pomul de Craciun ar fi aparut pentru prima data la popoarele germanice, iar cu timpul acest obicei a intrat si in traditia crestina, noteaza traditii-superstitii.ro.
In Romania bradul de Craciun a fost impodobit pentru prima data in palatul regelui Carol I de Hohenzollern, in anul 1866, iar de atunci romanii au preluat aceasta traditie.
Bradul
de Craciun era impodobit, la inceput, cu fructe, flori de hartie sau
biscuiti. In timp, s-a trecut la ornarea acestuia cu fel si fel de
minunatii, printre care: globuletele de sticla, beteala, bomboanele de
ciocolata, instalatiile luminoase, etc
Exista,
de asemenea, obiceiul ca in varful bradului de Craciun sa se aseze o
stea, simbol al stelei care i-a calauzit pe magi pana la Betleem. Despre
aceasta stea se spune ca aduce noroc si duce la indeplinire dorintele.
Pe langa bradul de Craciun, crestinii orneaza si asa numitele coronite de Craciun, agatate pe usile de la intrare simbolizeaza sanatate si noroc, iar forma rotunda a acestora reprezinta vesnicia dragostei care nu piere niciodata.
Pe langa bradul de Craciun, crestinii orneaza si asa numitele coronite de Craciun, agatate pe usile de la intrare simbolizeaza sanatate si noroc, iar forma rotunda a acestora reprezinta vesnicia dragostei care nu piere niciodata.
O
alta planta folosita la decorarea caselor in preajma Craciunului si a
Anului Nou este vascul. Se spune despre vasc ca este o planta
tamaduitoare, simbolizand, la unele popoare, armonia si pacea. De
asemenea, sarutul sub vasc face mai trainica si mai puternica iubirea
intr-un cuplu.
Bradul
de Craciun este o traditie oarecum recenta in Romania, dar este cel mai
indragit obicei al sarbatoriilor de iarna, datorita simbolurilor care i
se asociaza, si anume: dragoste, bucurie, fericire, implinire,
speranta, viata, sanatate, magie...!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu