duminică, 13 septembrie 2015

10 întrebări la care știința nu poate să răspundă

Sistemul tradițional educațional plasează începerea istoriei omenirii cu circa 8000 de ani în urmă. Religia sau ceea ce a înțeles omul din scripturi, ne învață că omenirea s-a născut cu 6000 de ani în urmă
și de atunci și până în prezent se dezbate cu neputință pentru a afla răspunsurile la cele mai arzătoare întrebări.
Omul nu știe cine este sau de unde vine și cu atât mai puțin care este scopul său în viață. Pe lângă aceste întrebări deja clasice, mai sunt și altele la care nici-o știință nu poate oferi răspunsuri
 satisfăcătoare.
 Problema este că aceste întrebări fără răspuns se înmulțesc pe zi ce trece și viitorul nu pare să strălucească cel puțin din această perspectivă. Pentru a realiza bezna totală în care se află civilizația umană, am adunat un set de întrebări la care știința nu poate răspunde:

 1. O hartă ciudată, desenată pe o piele de gazelă, a fost descoperită în 1929 și înfățișează  Antarctica înainte să fie înghețată.Era semnată Piri Reis, care a avut acces la Biblioteca Imperială a Constantinopolului și  care a copiat-o doar, după un alt model, în 1513. Cărțile noastre de istorie
ne spun că Antarctica a fost descoperită de James Cook la 17 ianuarie 1773.
 Cine a putut desena harta după care s-a inspirat Piri Reis și când pentru că Antarctica este sub gheață de zeci de mii de ani?

 2. O figurină bizară a fost descoperită în Idaho în 1889. Conform analizelor de laborator s-a stabilit că are o vechime de peste 1 milion de ani.
 Cine a putut să construiască o asemenea figurină în urmă cu peste 1 milion de ani?

 3. În China s-au descoperit peste 100 de piramide care sunt îngropate la 300 de metri în pământ. Arheologii sunt de părere că acestea sunt cele mai vechi piramide existente pe Terra.
 Oare realizează cineva că este nevoie de zeci de mii de ani sau poate sute de mii pentru ca un obiect
 să fie îngropat cu 300 de metri de pământ?

 4. Există numeroase piramide construite pe fiecare continent. Nimeni nu poate spune pentru ce au fost construite aceste structuri megalitice, ci există doar presupuneri. Oare cine le-a construit și în ce scop?

 5. În Ecuador  a fost descoperit un ibric cu 12 cești. Sunt făcute din jad și imediat au atras atenția oamenilor de știință. Interesant este că dacă torni conținutul celor 12 cești în cupa mai mare se umple perfect. Mai mult de atât interiorul ceștii mari este magnetic. Acest lucru este imposibil pentru că dacă interiorul este magnetic ar trebui să fie la fel și exteriorul, dar lucrurile nu stau chiar așa.
 Cine a realizat acest set de cești și care este cauza pentru care interiorul cupei mai mari este magnetic?

 6. Au fost descoperite peste 350 de artefacte ciudate în America Latină. Unul dintre ele înfățișează o piramidă, care are un ochi deasupra sa. Când este mișcat în anumite direcții se poate vedea o stea care pare desprinsă din constelația Orion.
 Obiectele sunt inscripționate cu litere ciudate care au mai fost găsite prin diferite locuri din lume.
 Artefactele au o vechime de câteva zeci de mii de ani. Este posibil să fi existat o civilizaţie mai avansată înaintea apariției omului pe Terra?

 7. Cuvântul  pre-sanskit, descoperit într-una dintre piramidele egiptene a fost tradus și are următoarea semnificație: „fiul creatorului vine”. Despre ce creator este vorba și de pe ce planetă poate să vină?

 8. În 1851 în Dorchester, Massachusetts, a fost descoperit un vas din zinc și argint. El are peste 800.000 de ani vechime, ceea ce certifică faptul că ființe inteligente au existat pe Terra și în trecutul
 îndepărtat. Despre ce fel de ființe este vorba și care este cauza pentru care au dispărut ?

 9. Toate religiile par să promoveze o poveste similară. Cu toate acestea religia a fost folosită pe post de tehnică de manipulare și menținere în umbră și prostie a întregii populații.
 Cine dorește ca omenirea să nu afle adevărul și de ce?

 10. Sistemele economice prin care a trecut civilizația în ultimele sute de ani nu au fost decât un alt tip de limitare și îngrădire intelectuală. Oamenii au fost educați să se comporte precum niște roboți și
 să nu mai aiba timp sau curaj să se mai gândească la lucrurile cu adevărat importante din viață.
 Cine trage de frâiele societății și care este cauza pentru care omul este tratat precum un sclav?

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

ROBI






ADOPTA PISOANCE!

Adopta o pisica

ADOPTII PISICUTE

Adopta o pisicuta

ADOPTA, MERITA 1 SANSA!

Adoptii caini

ADOPTA 1 CATEL

Adopta un catelus

ADOPTA 1 CUT!

a title="Adoptii caini" href="http://www.adoptiicaini.ro/">Adoptii caini