vineri, 23 august 2013

targ caritabil de Gustar

Bine aţi venit la a patra editie a licitatiei de caritate, o acţiune pe care am început-o înainte de Paşti şi datorită căreia am ajutat mulţi căţei, pisici şi un măgar care aveau nevoie. Deşi încă nu s-au finalizat toate tranzactiile fostei editii, avem multe obiecte noi care aşteaptă să fie puse la vânzare. Data finală a acestei ediţii este duminică 8 septembrie, ora 24:00
Aş dori să ajut animalele mult mai mult decât o fac acum, şi există atât de multe cazuri unde e mare nevoie de medicamente, hrană, foster, deci de bani. Pe de altă parte avem atâtea lucruri şi obiecte pe care le-am primit sau cumpărat pentru că ne-au plăcut, dar nu le folosim niciodată dintr-un motiv sau altul. Aşa că am hotărât să organizez această licitaţie prin care să vând obiecte la care sunt dispusă să renunţ şi de care altcineva s-ar bucura mai mult, sau i-ar sta pur şi simplu mai bine. Banii obţinuţi din vânzările obiectelor mele vor fi donaţi în totalitate in folosul animăluţelor.
Pentru a evita orice fel de neînţelegeri şi pentru a ajuta la înţelegerea evenimentului, am făcut un set de reguli, pe care vă invit să le citiţi:

-Cum funcţionează licitaţia:
unii participanţi donează obiecte sau parte din obiecte (cand parte din câştig revine donatorului) şi acestea sunt puse în licitaţie. Banii obţinuţi se doneaza total sau parţial animalelor fără stăpân. Pe fiecare obiect este menţionat procentajul care revine animalelor.
-Obiecte donate sau puse la dispoziţie:
cine se hotărăşte să participe ca donator de obiecte, le fotografiază şi imi trimite mie prin Facebook sau email fotografiile cu o descriere cat mai detailata.
Eu imi rezerv dreptul de a alege momentul introducerii in licitatie, depinzand de numarul deja existent si tipul de obiect.
Obiectele vor fi downloadate de mine in albumele dedicate evenimentului si in evenimentul in sine.
-Licitatia:se poate licita facand un comentariu la imaginea din album sau imaginea din eveniment.
Atentie: albumul este cel in care updatez si actualizez toate ofertele! Voi incerca sa actualizez si in imaginile din event , dar nu voi reusi mereu. Pretul indicat in descrierea obiectului este intotdeauna cel de pornire.
-Inchiderea licitatiei:
licitatia se incheie in data indicata la inceputul evenimentului, la ora 24.00 . Ultima oferta este cea valabila.
-Notificare: eu il voi notifica pe fiecare castigator in parte. In cazul in care cineva se retrage dupa licitatie, ma voi adresa urmatorului licitatant.
- Tranzactia: Obiectele donate si vandute mi se aduc mie in zona Piata Romana sau se trimit prin posta. Atentie: Nu pot veni la fiecare sa-i iau obiectele de acasa.
La fel, obiectele cumparate se preiau de la mine in zona centrala (pta Romana) sau le trimit prin posta)
-Plata: Obiectele se platesc la predare. In cazul expedierii in provincie, acest lucru se va face dupa ce s-a constatat intrarea banilor in unul din conturile indicate de mine. La costul obiectului va fi adaugat costul postei, dupa caz. Atentie: nu se accepta trimitere cu ramburs, deoarece am avut experienta nefericita ca obiectul sa nu fie preluat si sa am costuri mai mari de transport.
-Donatiile catre animale: Decizia asupra destinatarilor donatiei mi-o asum eu. Ma bucur daca voi fi atentionata asupra unor cazuri speciale. Donatii pot fi facute in exclusivitate pentru animale, nu pt. probleme ale unor persoane, fie copii sau batrani.
Toate donatiile vor fi anuntate imediat ce sunt facute pe pagina evenimentului.

Va urez distractie placuta, si nu uitati sa raspanditi acest eveniment!

Toate obiectele mele se pot viziona pe: https://www.facebook.com/media/set/?set=a.564054833639707.1073741827.100001055867695&type=1
si
https://www.facebook.com/ilinca.macarie/media_set?set=a.619963681382155.1073741830.100001055867695&type=1
şi: https://www.facebook.com/ilinca.macarie/media_set?set=a.627348077310382.1073741831.100001055867695&type=3

raportul de activitate al Ilincai Macarie urmare licitatiilor caritabile

Pentru cei care nu au urmarit intreaga activitate si totusi ar vrea sa stie care a fost rezultatul acestei actiuni incepute in primavara:
Cu banii adunati pana acum in cea de-a treia editie a licitatiei de caritate: Targul de ciresar, am putut face urmatoarele donatii,
insumand un total de 3 335, - lei si 153 € pt. perioada 30.06.2013-23.08.2013

- 240 lei pt. catelusa cu mandibula rupta https://www.facebook.com/andra.dadau/media_set?set=a.723820734301498.1073741871.100000207346835&type=1
-160 lei pt. Kitty https://www.facebook.com/photo.php?fbid=676442222384706&set=pcb.647106992042822&type=1&theater
-200 lei pt. asociatia Sf. Francisc. https://www.facebook.com/media/set/?set=a.566615896717703.1073741874.259372907442005&type=1
-150 lei pt. operatia Zarei https://www.facebook.com/events/184799731691846/
-150 lei pt. tratamentul din ultimele zile ale lui Wolfie https://www.facebook.com/events/255180801287725/
-100 de lei pt. batranelul Beckett https://www.facebook.com/photo.php?fbid=707287132621525&set=a.100985296585048.2418.100000207346835&type=1&theater&notif_t=like
-200 lei pt. Mary si cei 9 pui .https://www.facebook.com/events/190604514450891/?notif_t=plan_edited
-100 lei pt. animalele de care are grija Alexandra Sarau https://www.facebook.com/AlexandrasAnimals
-200 lei pt. cateii luati in Mangalia de la hingheri https://www.facebook.com/events/601600373203588/
-355 lei catre asociatia Ham Miau pt. sugacii din care a ramas doar unul https://www.facebook.com/events/339916296142254/
-100 de lei pt. deparazitare si vaccinarea acestor pui https://www.facebook.com/media/set/?set=a.10151862128013169.1073741867.341529178168&type=1
-100 lei participare la banii de drum pt. cele doua cateluse care urmeaza sa plece in Germania https://www.facebook.com/events/273575572781885/
-100 lei pt. sterilzari facute de asociatia MaxDog https://www.facebook.com/asociatia.maxdog?fref=ts
-100 lei pt. grupul de 9 pisici https://www.facebook.com/events/210290679123507/?ref=3
-100 lei catre Ham Miau pt. alte cazuri urgente https://www.facebook.com/photo.php?fbid=309616202515816&set=pcb.309619182515518&type=1&relevant_count=3
-150 lei doamnei Virginia si cainilor ei https://www.facebook.com/events/472485629504556/
-200 lei pentru multi pisici infometati https://www.facebook.com/pisicipentru.adoptie/media_set?set=a.477845332299751.1073741857.100002228648964&type=1
-150 de lei pt. Rex, catel batran si accidentat https://www.facebook.com/photo.php?fbid=305619259582177&set=pcb.305620602915376&type=1&theater.
-100 lei pt. mancarea celor care nu au pe nimeni in afara de Ioana Sotir, https://www.facebook.com/events/153583424837159/
-100 lei pt. Betty, pt. tratament postoperatoriu https://www.facebook.com/events/153583424837159/
-50 € pt. tratamentul lui Bruno (fost Scarface) https://www.facebook.com/media/set/?set=a.393431407451669.1073741852.375135062614637&type=1
-23 € pt. Bubu, catelul lovit de masina: https://www.facebook.com/media/set/?set=a.465359433572002.1073741966.144616635646285&type=1
-30 € pt. Linda, https://www.facebook.com/events/170748689766226/
-50€ pt. operatia lui Sufletel. https://www.facebook.com/media/set/?set=a.519086398163921.1073741929.140044309401467&type=1.
-150 lei pt. pisicul muscat de caini https://www.facebook.com/andra.dadau/media_set?set=a.703630339653871.1073741865.100000207346835&type=3
-75 lei pt. Betty https://www.facebook.com/events/162532180596956/?fref=ts
-150 de lei pt. Fram https://www.facebook.com/media/set/?set=oa.293492170661355&type=1
-130 lei pt. catelul accidentat Dag https://www.facebook.com/media/set/?set=a.430373800403899.1073741907.144616635646285&type=1

catelusa cu mandibula paradita ...

catelusa cu mandibula rupta este inca la cabinet si nu si-a gasit foster sau adoptator . va rugam sa promovati cazul ca sa-si gaseasca casuta.
Pana una alta, vor mai urma interventii, vaccinari, sterilizare, deci bani , asa ca am mai pus 120 de lei in contul ei. https://www.facebook.com/andra.dadau/media_set?set=a.723820734301498.1073741871.100000207346835&type=1
Photo
Update 19.08.2013 Catelusa este bine, se recupereaza frumos, isi mananca supa cu placere si cu pofta. O pot externa oricand daca ii gasesc foster. Ea va sta cu acel mecanism de mentinere a mandibulei pe o perioada de 5 saptamani. Update 18.08.2013: Catelusa este bine, a reusit sa manance supa de pui si cam asta va manca cateva zile bune de acum incolo pana se va recupera. O sa incerc pe cat posibil sa-i fac la 2 zile supita si sa-i duc. In rest, asteptam sa se refaca si inca ii cautam disperat foster sau stapan. Este cumintica, insa destul de timida. A fost deparazitata extern si cand se va putea, ii facem si vaccin. Update: Catelusa a fost operata astazi de catre domnul doctor Sorin Neculai, la Vets 4 All Pets. La radiografie s-au vazut multiple fracturi, insa unele dintre ele sunt in partea de sus, partea nazala, unde nu se poate interveni chirurgical. Vor trece in timp, din aproape in aproape. Simfiza mandibulara a fost reparata, montandu-se catelusei si un dispozitiv care sa-i permita sa se alimenteze. Asteptam acum sa vedem cum se adapteaza. Acum important este sa-i gasim foster, sau poate chiar un camin. Cel putin 5 saptamani trebuie tinuta intr-un mediu curat, uscat, preferabil de apartament. Cel care dorea s-o adopte, nu mai poate, neprimind permisiunea proprietarului apartamentului, deci.....neaparat tb gasita o solutie in acest sens. Costurile operatiei in sine sunt de 180 lei. S-a mai platit suplimentar la radiografie, fiind necesare mai multe, inca 50 lei. Urmeaza costurile pt restul: cazare, tratament, consumabile care se vor face pe parcurs. Update: Catelusa este internata la Iraida Vet, unde a primit ingrijire de spacialitate, a fost curatata si va fi perfuzata. Se pare ca are ruptura de mandibula, mai medical vorbind - simfiza mandibulara - insa abia dupa radiografie se va vedea daca exista si alte leziuni. Pana acum costurile au fost de: 45 lei - internare+tratament 5o lei - radiografie (va fi facuta maine) 17 lei - transport Aceste costuri deja au fost acoperite. Maine se vor stabili costurile pentru operatia de refacere, tratament si ce o mai fi nevoie. Pentru cei care vor sa ajute va pun la dispozitie conturile de donatii de la Inimi fara Grai: 1. Cont PAYPAL:dr.rocsanapascu@yahoo.com 2. Cont BANCAR:RO98INGB0000999903015362Titular Cont: Dadau Andreea Va rog sa precizati pt "catelusa cu mandibula rupta" Va multumesc tuturor! Insa acolo au ramas inca doi catei si mama lor. Unul dintre catei are un picior sudat gresit, probabil dupa un accident. Sunt slabuti si in pericol. E clar ca in zona nu sunt deloc in siguranta daca unul dintre ei are un picior rupt si altul mandibula. Ar trebui si ei ajutati si cateua sterilizata. Cred ca si ei pot fi sterilizati, puii, ca sunt maricei 6-7 luni. Acest catelus, impreuna cu inca 2 frati si mama lui stau pe terenul fostului spital de boli dermatovenerice, undeva pe langa Liceul Sincai. Nu are mai mult de 6-7 luni, este intr-o stare deplorabila si dupa cum se vede din poza, are ceva la botic ce pare a fi o infectie dupa o trauma suferita. Prietena mea care l-a vazut si mi-a trimis poza, spune ca nu pare a se putea hrani din aceasta cauza. Nu a putut sa vada mai bine despre ce este vorba pt ca era speriat catelul si nu a vrut sa stea. Din pacate nici nu a avut timp suficient sa-l faca sa se apropie. Mama lui sta la mangaiat, insa puii sunt semi-salbatici. Cine poate sa-l ajute? Cine sta in zona sa se poata duce sa-l vada mai bine si apoi sa vedem ce solutie gasim pentru el? Ar trebui internat la un cabinet si vazut despre ce este vorba. In momentul de fata nu am bani sa-l ajut cu nimic, dar daca ne-am strange mai multi, cred ca am reusi sa-i platim spitalizarea si tratamentul. Ce ziceti? Cine ridica mana sa o intinda sa-l ajute? Pentru o locatie mai exacta, va rog sa ma contactati prin mesaj, sau la telefon 0722.062.869 Daca va hotarati sa ajutati financiar, la fel, dati-mi un semn si dupa ce stim ce este de facut pentru el, va las contul de donatii. Share va rog, probabil are nevoie de ajutor cat mai urgent! This puppy, along with his mother and his brothers staying on land of a former hospital. Not more than 6-7 months old, he or she is in a deplorable state, has a mouth infection, probably after a trauma incurred. He needs urgent help, so those who can help, please let me know. He or she needs hospitalization and treatment, transportation and maybe more, we do not know until he/she sees a doctor. Please help or least share!
Photos: 25

concerte

Va dorim un sfarsit de saptamana cat mai placut, pe acordurile muzicii marelui maestru Andre Rieu!
Pentru mai multe detalii despre viitoarele sale concerte accesati adresa: http://www.concerte-europa.ro/ sau ne puteti trimite email pe adresa: office@concerte-europa.ro.

pet podcast channel

https://www.facebook.com/pages/The-Pet-Podcast-Channel-wwwTPPCtv-and-Lookie-Lou-the-Mascot/144801380936?ref=stream

concurs emag

Ultimele zile de inscriere! Participa gratuit: http://www.emag.ro/abonare
Aboneaza-te la newsletter-ul eMAG si esti inscris automat. Extragem castigatorul pe 26 august.

o specie minunata ... mai buni ca noi ....

Fără cuvinte! Cum îţi riscă viaţa un cătel, ca să-şi salveze amicul lovit din mijlocul unei autostrăzi http://bit.ly/1d8GU3V

noua mascota Converse va asteapta

Bo.Bitza a fost salvat de pe sinele unei linii de tramvai din Bucuresti, unde ramasese blocat. Plansetele lui nu i-au impresionat pe oamenii din statie, ci doar pe o prietena draga care l-a auzit din birou si a fugit la el, la timp ca sa il ia de acolo inainte sa soseasca tramvaiul.

Bo.Bitza are 3 saptamani, este un vajnic baietel care promite sa creasca de talie medie/mare, este deparazitat intern si extern si mananca singurel cu mult spor.
Prietenii ii spun Bo si il lauda pentru cumintentia si dragalasenia lui. Lui Bo ii place sa doarma pe un prosopel (neaparat pufos!) si sa se joace cu papucii mai mari decat el.

Bo a fost gazduit temporar in casa unui voluntar din Bucuresti, unde asteapta cuminte o cerere de adoptie.

Ne puteti scrie aici sau la adresa de e-mail adoptiedistanta@yahoo.com.

realitatea din adaposturi

the Shelter: The Reality

Every 6.5 seconds a shelter animal is killed in the United States.....
An excerpt from the documentary "Born To Die", which addresses the pet overpopulation problem(directed and shot by Joanie Spina)

http://vimeo.com/13616537

HORRIBLE AND SENSELESS CRUEL SLAUGHTER! If the time and money consumed in THIS was given to prevention- spaying and neutering, the horrible suffering of the innocent creatures would be ended! Restraint of reproduction by "breeders" should be absolutely PERSECUTED because they reproduce just more victims! WHERE are the government and other authorities for THAT? I REALLY THINK WE NEED TO PUT AN END TO THIS!

DO NOT BUY PETS! If nobody bought and everyone adopted, nobody would breed pets, and eventually, no innocent pets would die. ADOPTION IS THE ONLY OPTION! Help us spread the message, join us! If you agree that animals feel, suffer, love and the truth about their abuse should be exposed, please “like” our page. Thank you! https://www.facebook.com/pages/Animal-Cruelty-Exposed/363725540304160

Pictures: https://www.facebook.com/pages/Animal-Cruelty-Exposed-Pictures/390065024448379?fref=ts

probleme de sanatate ale pisicutelor

http://ww.catster.com/176uIew
http://www.catster.com/lifestyle/cat-facts-digestive-system-food-butt-mouth
http://www.catster.com/cat-behavior/why-do-cats-knead

atitudine

http://www.change.org/petitions/japanese-ministry-of-the-environment-stop-killing-animals-at-cruel-gas-chamber-animal-rights-for-japan-2

reluare proiect sterilizare

Va anuntam ca, din aceasta saptamana, VIER PFOTEN a reluat proiectul de sterilizare a animalelor fara stapan din clinica situata in bd. Theodor Pallady, sector 3, Bucuresti. Pentru programari, va rugam sa sunati in prealabil la nr. de telefon 021.316.77.31, de luni pana vineri, intre orel;e 9.00 - 17.00. Va multumim!

http://www.vier-pfoten.ro/proiecte/animale-fara-stapan/romania-2/proiectele-vier-pfoten-de-sterilizare-a-animalelor-fara-stapan-din-capitala/

liber la pisoi

https://www.facebook.com/diletanta/media_set?set=a.695971017085321.1073741826.100000172875158&type=1
Am salvat 4 pisoi in varsta de aproximativ 2 luni care au nevoie urgenta de un stapan. Sunt ca niste buretei de afectiune, adora sa fie mangaiati si alintati si nu s-ar adapta la o viata outdoor. Stiu deja sa foloseasca litiera. Deparazitati intern si extern. Daca poti adopta unul, lasa-mi un mesaj in inbox sau trimite-mi un e-mail: eugenia.dinescu@gmail.com

poveste cu final fericit

http://www.dogheirs.com/larne/posts/2962-dog-argentino-survives-bait-dog-past-to-become-inspiration-to-others

povestea unei familii mari - urgent

http://cosulcupisici.wordpress.com/povestea-noastra-2/

sa mai ajutam 1 pisicut ...

This is an abused young kitty, he is not two years old yet. Because is very friendly, they tied his tail with gout and there is the result!
A lot of suffering fort a nothing!

This baby needs help for his operation and boarding at clinic. He will be neutered too. I do not think such a friendly kitty can stay outside anymore, he will be a victim again. The vet tried to find out how much from tail is affected, hoped will save at least a part of it. Unfortunately all tail is affected deep...

We need our friends support to pay for all medical interventions, treatments and boarding and to find a home for this beauty.

Any support is very appreciated and any donations is important for us.

Pay pal: maria.vasile62@yahoo.com

cumparaturi caritabile

https://www.facebook.com/Charity.Boutique?ref=stream
https://www.facebook.com/RedPanda.Romania?ref=stream

pisicutele Robi recomanda ...

http://www.huffingtonpost.com/2013/08/22/if-it-fits-i-sits-supercut_n_3790622.html
http://www.4animals.ro/

scump domnule scump ...

http://ro.stiri.yahoo.com/c%c3%a2inii-vagabonzi-prea-scumpi-pentru-prim%c4%83rie-085031360.html


 http://www.evenimenteoradea.ro/info/maidanezii-vor-putea-fi-adoptati-numai-contra-cost/

pisicuta de rasa gasita

pisicuta a fost gasita azi, 23.08.2013 in zona Petre Ispirescu, inconjurata de alte pisici si foarte speriata. Este deosebit de cuminte si de afectuoasa, curata si ingrijita.
Daca cineva o cauta si o recunoaste, va rog sunati la 0371.306.308.
Va rugam dati share! Multumim!https://www.facebook.com/pages/Speed-Vet-Clinica-Veterinara/140004769415145?ref=stream

apelul Andei Murgu pt catelusii ingrijiti ....

Yestarday, medical treatment for 3 dogs, cost : Gogu - RX and treatment- 70 ron/16 euro, Bubu - 72 ron/16 euro, Pufi -RX, 60 ron/15 euro, Benji - 320 ron/72 euro, Daddy - 350 ron/80 euro.
Medical treatments for 5 dogs in 1 day - 199 euro !

If you want to help me to pay these medical treatment, you can donate directly to Ortovet cab with mention- for Anda Murgu's dogs or in :

Paypal - suflete.dragi@yahoo.com

Murgu Julieta Florinela - euro
RO13 BRDE441SV5238326 4410
SWIFT - BRDEROBU
BRD - sucursala Popesti Leordeni

Murgu Julieta Florinela - ron
RO34BRDE441SV37837694410
BRD - suc. Popesti Leordeni

magazinas nou

... venind pe jos de la Romana spre Teatrul National, vis-a-vis de hotel Lido, langa Orange si inaintea fostului Accesorize de pe Balcescu am descoperit 1 magazinas cochet cu gablonturi si ceasuri, unde 2 tinere serviabile, simpatice, dragute ajutau clientii fara a-i enerva/obosi ....MaGia cu site giaonline.ro.

recomandare articol de la PawsitivelyPets

http://feedproxy.google.com/~r/PawsitivelyPets/~3/--oS5u6FtzU/why-do-cats-do-weird-stuff.html?utm_source=feedburner&utm_medium=email
http://www.mypawsitivelypets.com/2013/08/why-do-cats-do-weird-stuff.html#more

sa mai radem ...


Regulile pe trecerea de pietoni.
Verde - mergi, rosu - fugi!

Unii oameni sunt aidoma gandacilor: nu ti-e frica de ei, dar ti-e scarba!

Libertatea:"O clinica din Timisoara ofera barbatilor circa 40 de euro pentru o donatie de sperma ".
Ma doare inima cand ma gandesc cati bani mi-au scapat printre degete...

Vorba aia : Da-mi, Doamne, rabdare ! Ca daca imi dai putere ii omor.

Barbatul modern nu plange niciodata! ca sa nu ii curga rimelul...

Facebook-ul a dezbrăcat mai multe femei decât orice bărbat.

-Domnule, mirositi a alcool!
-Stiu ma, sunt beat!
-Daca sunteti beat, de ce nu o lasati pe sotia dumneavoastra sa conduca?
-Ti-am spus ca sunt beat, nu nebun!

In zilele noastre, pietonii sunt de doua categorii: rapizi si accidentati.

-Oriunde ascund banii, fiul meu ii gaseste si fura din ei...
-Ascunde-i in cartea de matematica, acolo nu-i va cauta niciodata!

Înainte aveam o viață foarte activă,jucam tenis, fotbal, biliard, șah,participam la raliuri...
Totul s a terminat când mi s-a stricat calculatorul.

- Aţi venit la momentul potrivit , spune doctorul pacientului său.
- Înţeleg, doctore! În ziua de azi ,toată lumea are nevoie de bani.

S-a demonstrat ştiinţific faptul că atunci când două cupluri se întâlnesc faţă în faţă, fetele se uită una la îmbrăcamintea celeilalte, iar bărbaţii se uită fiecare le partenera celuilalt.

- Doctore, de cinci ani sunt căsătorită şi nu am copii…
- Dezbrăcaţi-vă , doamnă !
- Oh,nu ! Cel puţin pe primul vreau să-l fac cu soţu’meu !

Dialog pe Mess…
El : - Ciao gagiko, nu vreai sa shti kum arat in realitate?
Ea: - Nu, mi-e de ajuns să văd cum scrii!

Se întâlnesc doi prieteni:
- Spune-mi și mie cum reușești să te menții atât de slab?
- E simplu... Mă hrănesc cu dragostea soției ....

Politicienii care pleaca de la un partid la altul sunt numiti "traseisti ".
Traseista, in jargon , inseamna curva.
Prin urmare, politicianul care schimba partidul este "curva politica".
Suna a pleonasm, sunt doua curve in aceeasi expresie !?


- Înainte erai foarte fericit dacă mă vedeai măcar două minute pe zi.
- Şi acum sunt foarte fericit dacă te văd, doar,  două minute pe zi.  

Cand vad numele indragostitilor sculptate pe copaci nu mi se pare totusi atat de romantic.
Ma gandesc ca e chiar ciudat cum de atat de multi oameni pleaca la intalnire cu cutitul dupa ei...

Completati campul de mai jos cu DA sau NU
___, nu am creier

In unele familii moderne, barbatul se ocupa de casa iar celalalt barbat castiga bani.  

Astăzi am văzut pe youporn. com un link către un video care se numea "curve penale într-o cameră".
Când am dat click pe el m-a redirecționat către Camera Deputaților.

Oamenii de știință au ajuns la concluzia că bufnița are cel mai acut simț al auzului.
În mod cert n-au făcut teste pe bărbații care se uită la filme porno în timp ce nevestele dorm.

Pentru o viata sanatoasa consumati minim doi litri de lichide : unul de cognac si unul de whisky.

- Vrei un banc despre psihologi?
- Da...
- De ce???


 
Daca prostii vor invata sa zboare, vom avea cea mai mare eclipsa totala.  

Fetelor, la 14 ani ar trebui sa va faceti buletinul, nu testul de sarcina !

Tot timpul ne lăudăm cu câte maşini am vândut în Europa,
dar câte am furat nu zice nimeni...

Doi români:
- Auzi, tu cât ai salariul?
- 300 de euro fără ceva.
- Fără cât?
- Fără….. 150.

Ma uit la cocalarii astia si constat ca le sta bine totusi cu lanturile alea atarnate de gat...
Ma rog, poate invers le-ar sta si mai bine.

Avertizare emisă de Institutului Român de Seismologie Aplicată:
Foarte important, în caz de cutremur!
După noile instrucţiuni fiecare cetăţean trebuie să aibă în casă un cârnat, cabanos sau o bucată de kaizer. În caz de cutremur, trebuie scos repede din frigider şi ţinut strâns în mână. Acest lucru poate ajuta câinilor dresaţi să vă găsească mai uşor pentru a putea apoi să fiţi îngropat creştineşte.


- Poate trecem la per TU?
- Nu credeţi că vă permiteţi cam mult?! Mai bine m-aţi ajuta să mă închei la sutien!

Nu contează ce vârstă ai sau cât ești de dur.
Când un copilaș de doi ani îți dă un telefon de jucărie, vorbești la el.

 
Secretara catre sef:
-Daca nu-mi maresti salariul imi voi scrie si publica memoriile!

 

Nu ma consider o persoana dezordonata. Atata doar ca ofer lucrurilor mele posibilitatea sa stea unde vor ele.

-Tatiii, stii ca eu folosesc P, MP3, smartphone...
Voi ce foloseati la scoala?
-Mintea!

-Ce-i cu tine ma, Ioane? Ce te supara?
-Nevasta-mea ma tot intreaba ca de ce n-o duc si pe ea in vreun concediu, ca n-o mai iubesc, ca....
-Hmmm, si tu ce i-ai raspuns?...Ori ai tacut ca de obicei?
-Ba nu...am intrebat-o si eu: "Da' nu-i de ajuns ca te poarta pamantu' gratis in jurul soarelui an de an?? Ce as putea eu sa-ti ofer mai mult de atat?


Ieri am lăsat-o pe nevastă-mea să conducă pe un drum de țară unde nu era nimeni.
”Ce-ai zice dacă aș face ceva ce nu am mai făcut niciodată în mașină?” m-a întrebat zâmbind.
”Bine” zic ”hai, bagă… a treia...”

De fiecare dată când merg la amanta mea, iau cu mine un extinctor.
Nu te oprește nici dracu’ dacă fugi cu un extinctor în mână...când vine bărbată-su….


Nevastă-mea a găsit caseta cu filmarea de la nunta noastră în coșul de gunoi:
”Ce naiba-i asta mă??”
”Ce să fie...” i-am zis ”E un documentar despre un tânăr care și-a ruinat viața”.

 Daca porcii ar zbura, palatul Cotroceni ar fi aeroport

Maria îi răspunde lui Ion la telefon:
–Mă, ți-am zis că voi fi acolo în 5 minute, deci nu mă mai suna din jumate-n juma de oră!

Știți care-i asemănarea dintre mine și Leonardo DiCaprio?
Nici unul dintre noi nu a câștigat vreun Oscar!

În ultima săptămână am reușit să fac următoarele: am iesit la plimbare în fiecare zi, am făcut temele împreună cu fiul meu, am fost la cumpărături, am reparat ușile stricate din casă și am pus becuri noi, am iesit de 2 ori la fotbal cu baieții și de alte 3 ori la bere, mi-am plimbat cățelul dimineața și seara, mi-am ''alintat'' soția cu o cina romantica și o plimbare pe faleză...
Secretul: Mi-am închis contul de facebook !!!


De ce poarta tiganii mereu mult aur si argint?
-Pentru ca bronz au deja!


Un tip cam beat, împreună cu doi prieteni, conducea cu o viteză nebună pe străzile oraşului. Prietenii nu mai puteau rezista şi l-au rugat să oprească:
- Opreşte, coborâm.
Şoferul se opri şi când ei au ieşit, le strigă din urmă:
- Laşilor! Îngerii mei păzitori nu-mi vor da voie să fac accident! - şi o porni din nou din loc.
Peste câteva minute, cineva din spate îl lovi uşor pe umăr şi spuse:
- Suntem îngerii tăi păzitori. Opreşte... şi noi dorim să coborâm.


Cred că nu o să renunț la burtă. Pentru a fi doar oase, am eternitatea la dispoziție...

I: Cum zici in termeni muzicali: "Stai jos iubito"?
R: La Sol Fa

- Bulă, de ce ești așa preocupat și agitat?
– Nu știu ce să fac, să mă duc sau să nu mă duc mâine la nuntă?
– Dar cine se însoară?
– Eu!


Bărbatul perfect este o combinație dintre vibrator și bancomat

Când mă analizez, mă detest.
Când mă compar, mă ador.
Concluzia…e bine așa?!

„Fericirea este ca o minge: alergăm dupa ea și cum am prins-o îi dăm cu piciorul.”

Toată lumea vrea să meargă în Rai, dar nimeni nu vrea să moară.

Eu sunt femeie şi la naiba, nu ştiu ce vreau!
Dar ştiu sigur că dacă nu am ceea ce vreau, încep să plâng!
Si atunci o sa mai vreau…..

ROBI






ADOPTA PISOANCE!

Adopta o pisica

ADOPTII PISICUTE

Adopta o pisicuta

ADOPTA, MERITA 1 SANSA!

Adoptii caini

ADOPTA 1 CATEL

Adopta un catelus

ADOPTA 1 CUT!

a title="Adoptii caini" href="http://www.adoptiicaini.ro/">Adoptii caini