ZECE RĂZBOAIE = ZECE MINCIUNI MEDIATICE
Fiecare război este precedat de o
minciună răspândită abil prin mijloacele de comunicare în masă. Astăzi,
aflăm că Statele Unite ale Americii amenință Venezuela și Ecuadorul.
Mâine, Iranul. Poimâine, pe cine oare?... Să ne amintim de câte ori,
aceleași State Unite, și prin aceleași mijloace, ne-au manipulat.
Fiecare război important a fost „justificat” printr-un fapt abominabil,
care mai târziu (mult prea târziu) s-a dovedit a fi o dezinformare,
lansată în mod deliberat. Iată un scurt inventar:
1. Vietnam (1964-1975)
Minciună mediatică: Pe 2 și 3 august 1964, forţele militare ale Vietnamului de Nord au atacat două distrugătoare americane aflate în Golful Tonkin.
Ce am aflat ulterior:
Acest atac nu a avut loc niciodată. A fost o invenție a Casei Albe.
(Vezi anunțul mincinos al președintelui Lyndon Johnson aici: http://www.youtube.com/watch?v=Dx8-ffiYyzA
Scop: Împiedicarea câștigării independenţei de către Vietnam şi menţinerea dominaţiei americane în zonă.
Consecinţe: Milioane de victime, malformaţii genetice (Agentul Orange) uriașe probleme sociale.
2. Grenada (1983)
Minciună mediatică:
Mica insulă caraibiană a fost acuzată de construirea unei baze militare
sovietice şi de punerea în pericol a vieților medicilor americani.
Ce am aflat ulterior: Nici vorbă! Preşedintele american Reagan a inventat aceste pretexte.
Scop: Împiedicarea
punerii în aplicare a reformelor sociale şi democratice ale
prim-ministrului Bishop (mai târziu, asasinat). Reagan spunea: „Nu putem
permite apaşilor comunişti să se infiltreze în grădina noastră...”
Consecinţe: Represiune brutală prin pușcași marini şi reinstaurarea controlului Washingtonului.
3. Panama (1989)
Minciună mediatică: Invazia puşcaşilor marini a fost făcută în scopul arestării preşedintelui Noriega, acuzat de trafic de droguri.
Ce am aflat ulterior: Noriega,
care colaborase anterior cu CIA, ceruse drepturi depline asupra
canalului Panama pentru ţara pe teritoriul căreia se afla, şi încetarea
dreptului de folosință liberă al americanilor, ceea ce pentru SUA era
intolerabil.
Scop: Menţinerea controlului american asupra rutelor maritime strategice.
Consecinţe: Bombardamentele americane au ucis între 2 şi 4 mii de civili, fapt ignorat de mass media.
4. Irak (1991)
Minciună mediatică: Irakienii au distrus incubatoarele din maternităţile kuweitiene.
Ce am aflat ulterior: Știre inventată de agenţia de publicitate Hill & Knowlton, plătită în acest scop de Emirul Kuweitului.
Scop: Anihilarea opoziției Orientului Mijlociu faţă de Israel şi acordarea independenței acestuia de către Statele Unite.
Consecinţe: Nenumărate victime de război, după un embargou de lungă durată, care a interzis şi importul de medicamente.
5. Somalia (1993)
Minciună mediatică: Bernard Kouchner apare ca erou al unei campanii umanitare în Somalia.
Ce am aflat ulterior: Patru companii americane au cumpărat drepturile de exploatare asupra unui sfert din petrolul somalez.
Scop: Controlul militar al unei regiuni strategice.
Consecinţe: Incapabil să controleze regiunea, Washingtonul o menţine într-un haos total.
6. Bosnia (1992-1995)
Minciună mediatică: Ruder Finn şi Bernard Kouchner dezvăluie existența „lagărelor morții” în Serbia.
Ce am aflat ulterior:
Finn şi Kouchner au minţit. Lagărele respective cuprindeau prizonieri
de război, ținuți acolo în vederea unor schimburilor ulterioare. Însuși
preşedintele bosniac musulman Iţenegovic a recunoscut acest lucru.
Scop: Distrugerea
Yugoslaviei socialiste, ultima rămasă pe listă, și a sistemului ei de
siguranță socială, pentru a instaura, în schimb, controlul regiunii de
către companiile multinaţionale, care să poată folosi liber rutele
comerciale strategice, precum fluviul Dunărea și zona Balcanilor.
Consecinţe: Patru
ani de măcel înfiorător pentru toate naţionalităţile (bosniaci, sârbi şi
croaţi). Război provocat de Berlin și prelungit de Washington.
7. Iugoslavia (1999)
Minciună mediatică: Sârbii au comis genocid împotriva albanezilor kosovari.
Ce am aflat ulterior: Pură
invenţie a NATO, după cum a recunoscut chiar purtătorul de cuvânt
oficial al NATO, Jamie Shea. (Vezi aici documentarul „Înșelătoria
lagărelor morții din Iugoslavia”: http://vimeo.com/51240361#
Scop: Instalarea
unei baze militare în Kosovo; punerea Balcanilor sub controlul NATO și
transformarea acestei organizații într-o poliție cu puteri
discreționare, la nivel global.
Consecinţe: 2.000 de
victime ale bombardamentelor NATO. Purificare etnică în Kosovo, pusă în
practică de către UCK (Armata de eliberare din Kosovo) și legitimată de
NATO.
8. Afghanistan (2001)
Minciună mediatică: Bush a vrut să răzbune atacurile din 11 septembrie 2001şi să-l captureze pe Bin Laden.
Ce am aflat ulterior:
Nu există nicio dovadă privind existența organizației teroriste
Al-Qaida. Mai mult, talibanii se oferiseră să-l extrădeze pe Bin Laden.
Scop: Controlul
militar al Asiei Centrale, considerată regiune strategică, în vederea
construirii unei conducte care să traverseze Afghanistanul, pentru a
permite controlul rezervele de petrol din Asia de Sud.
Consecinţe: Ocupaţie pe termen lung și creştere uriașă a producţiei şi traficului de opium.
9. Irak (2003)
Minciună mediatică:
Saddam posedă arme periculoase de distrugere în masă. Afirmație făcută
de Colin Powell la Naţiunile Unite, cu prezentare de dovezi.
Ce am aflat ulterior:
Casa Albă a ordonat agenţiilor de spionaj falsificarea acestor rapoarte
(vezi afacerea Libby) sau, pur şi simplu, fabricarea lor.
Scop: Controlarea tuturor resurselor de petrol şi șantajarea rivalilor: Europa, Japonia, China...
Consecinţe: Irakul a fost scufundat în haos și barbarie, iar femeile irakiene au fost obligate să revină la starea anterioară, de supunere totală și obscurantism.
Consecinţe: Irakul a fost scufundat în haos și barbarie, iar femeile irakiene au fost obligate să revină la starea anterioară, de supunere totală și obscurantism.
10. Venezuela - Ecuador (2008-)
Minciună mediatică: Chavez sprijină terorismul, importă arme, este un dictator (motivul definitiv nu a fost încă stabilit).
Ce am aflat până în prezent:
Mai multe baloane mediatice au fost deja sparte. Printre acestea:
Chavez trage în propriul popor, Chavez antisemit, Chavez militarist...
Încercările de demonizare au continuat până în clipa morții sale (5
martie 2013). Succesorul său, Nicolas Maduro, şi-a exprimat
dorinţa de a deschide o anchetă asupra morţii lui Chavez. Încă înainte
de deces, Maduro a lăsat să se înţeleagă că „duşmanii istorici” ai ţării
ar fi provocat şi cancerul conducătorului.
Scop: Companiile
multinaţionale din SUA vor să menţină controlul asupra petrolului şi
celorlalte resurse sud-americane, temându-se de eliberarea socială şi
democratică a Americii Latine.
Consecinţe:
Washingtonul duce un război generalizat pe continentul sud-american:
lovituri de stat, sabotaj economic, șantaj, amplasarea de baze militare
în apropierea resurselor naturale...
De ce nu vezi aceste imagini la TV? Data viitoare când mass
media îți va spune că Hugo Chavez a fost un dictator, amintește-ți
aceste imagini. Un număr estimat la 9 milioane de oameni au participat
la funeraliile lui.
Hugo Chavez, hasta la victoria siempre!
Trupele se trezesc (RO)
Hollywood și mașina de război (Hollywood and the War Machine) (RO)
Carl Boggs şi Tom Pollard, autori
ai cărţii „The Hollywood War Machine: U.S. Militarism and Popular
Culture”, se focalizează pe mariajul din interes dintre Hollywood şi
Washington şi descriu modul în care sunt fabricate poveştile de către
fabricanţii oficiali de mituri şi politicienii veroşi, în beneficiul
preşedinţiei şi al guvernului:
„Fabricarea evenimentelor prin
mass media şi manipularea conştiinţei populare au devenit componente
integrante ale culturii politice americane şi se află în centrul tuturor
intervenţiilor recente ale armatei SUA. Din ce în ce mai mult,
implicarea mass media în minciunile, miturile şi denaturările guvernului
şi-a adus contribuţia la legitimarea războiului drept mijloc de
promovare a intereselor globale ale SUA. Jurnaliştii TV, radio şi din
presa scrisă au devenit esenţiali în acest proces, popularizând, de
regulă, aceste discursuri false, susţinând cadrul ideologic dominant şi
nereușind să privească critic afirmaţiile oficialilor guvernului şi ai
armatei. Cultura mass-media a evoluat într-un aparat de propagandă, în
special pe tărâmul preocupărilor internaţionale, în care interesele
corporatiste şi ale Pentagonului sunt capabile să creeze propria lor
versiune a realităţii,
pentru un public american deja înclinat să creadă discursurile
triumfaliste”. Citiți întregul articol aici.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu