Denumită şi „leagănul civilizaţiei antice”, Atena este clasată
abia pe locul 16 în clasamentul celor mai vechi aşezări din lume, având o
istorie de „doar” 3.400 ani, în timp ce oraşul de pe locul 1 a fost
fondat în urmă cu 11.000 ani. IMOPEDIA.ro prezintă clasamentul celor mai
vechi oraşe continuu locuite, realizat de publicaţia britanică The
Telegraph.
0. Beirut, Liban
- Primele dovezi de locuire: anul 3.000 î.e.n.
- Populaţie: 2 milioane locuitori (în zona metropolitană)
Capitala Libanului este centrul administrativ, economic şi cultural
al ţării, dar şi una dintre cele mai vizitate destinaţii turistice din
regiune, un oraş cu o istorie de peste 5.000 ani. Săpăturile arheologice
au scos la iveală urme ale civilizaţiilor feniciene, elenistice,
romane, arabe şi otomane.
- Primele dovezi de locuire: 3.650 î.e.n.
- Populaţie: 1,4 milioane locuitori (în zona metropolitană)
Al şaselea mare oraş al Turciei, Gaziantep este amplasat în sudul
ţării, aproape de graniţa cu Siria. Iniţial, aşezarea a primit numele de
Aïntap, iar după câteva secole, a fost rebotezată Antep. Din 1921,
numele a fost schimbat în Gaziantep, tradus prin „Antep cel victorios”.
- Primele dovezi de locuire: 4.000 î.e.n.
- Populaţie: 400.000 locuitori (în zona metropolitană)
Plovdiv este al doilea oraş ca mărime din Bulgaria, după capitala
Sofia. Cu o istorie de peste 6.000 ani, Plovdiv a fost fondat de către
traci, după care a devenit un important oraş roman, iar mai târziu a
intrat pe mâinile otomanilor, înainte de a deveni o parte a
Bulgariei.Centru cultural şi educaţional, Plovdiv încă mai are numeroase
rămăşiţe antice, inclusiv un amfiteatru şi un apeduct roman, precum şi
băi turceşti.
- Primele dovezi de locuire: 4.000 î.e.n
- Populaţie: 260.000 locuitori (în zona metropolitană)
Amplasat la o distanţă de circa 40 km de Beirut, Sidon este una
dintre cele mai importante aşezări ale civilizaţiei feniciene . Fondat
în urmă cu peste 6.000 ani, se spune că Sidon a fost vizitat atât de
Iisus, cât şi de Sf. Paul. De asemenea, porţile oraşului au fost călcate
şi de Alexandru cel Mare, care a cucerit oraşul în anul 333 î.e.n.
- Primele dovezi de locuire: 4.000 î.e.n.
- Populaţie: 350.000 locuitori
Cea mai veche aşezare al Egiptului, Faiyum făcea parte, în
antichitate, din oraşul Crocodilopolis, care venera crocodilul sacru
Petsuchos. În zilele noastre, turiştii care ajung în Faiyum pot vizita
câteva mari bazare, piaţete, moschei, dar şi piramidele Lehin şi Hawara,
aflate la mică distanţă de oraş.
- Primele dovezi de locuire: 4.200 î.e.n.
- Populaţie: 65.000 locuitori
Cu o istorie de peste 6.200 ani, Susa a fost capitala imperiului
elamit, înainte de a fi capturată de asirieni. Ulterior, oraşul a fost
cucerit de nenumărate ori, de perşi, de Alexandru cel Mare, de Imperiul
Seleucid şi de Parthia. Oraşul modern, Shush, este amplasat în acelaşi
loc ca şi oraşul antic Susa, ce a fost distrus în secolul III e.n., de
Șapur I.
- Primele dovezi de locuire: 4.300 î.e.n.
- Populaţie: 2,8 milioane locuitori (în zona metropolitană)
Damasc este capitala Siriei, precum şi cea mai veche capitală din
lume ce a funcţionat continuu. Există opinii cum că oraşul ar fi fost
locuit încă din anul 10.000 î.e.n., însă nu toţi specialiştii sunt de
acord. De-a lungul vremurilor, Damasc a fost cucerit de romani,
bizantini şi otomani, dar în prezent este unul dintre cele mai
importante oraşe arabe, un centru economic, cultural şi politic
regional.
- Primele dovezi de locuire: 4.300 î.e.n.
- Populaţie: 4 milioane locuitori (în zona metropolitană)
Aflat la o distanţă de 310 kilometri de Damasc şi la mai puţin de
50 kilometri de graniţa cu Turcia, Alep este cel mai mare oraş al
Siriei, precum şi cel mai vechi. Amplasat la intersecţia unor importante
rute comerciale din antichitate, Alep s-a aflat sub stăpânirea mai
multor regate. Fondat sub numele de Halab, oraşul era numit Beroea,de
către greci şi romani.
- Primele dovezi de locuire: 5.000 î.e.n.
- Populaţie: 100.000 locuitori (în zona metropolitană)
Byblos este numele dat de greci oraşului fenician Gebal, iar în
prezent, libanezii îl numesc Jubayl. Oraşul a fost capitala Feniciei în
1.200 î.e.n., iar actualele obiective turistice includ numeroase temple
feniciene ce au supravieţuit din antichitate, Castelul Byblos sau
Biserica Baptistă St. John, construită în secolul XII.
- Primele dovezi de locuire: 9.000 î.e.n.
- Populaţie: 20.000 locuitori
Oraş palestinian aflat în Fâşia Gaza, lângă râul Iordan, Ierihon
este cel mai vechi oraş continuu locuit din lume, arheologii demonstrând
că locul a fost populat fără întrerupere în ultimii 11.000 ani. De
asemenea, este şi aşezarea cu primele fortificaţii din lume, oraşul
fiind descris Biblie drept „Oraşul Palmierilor”. Aflat sub ocupaţie
israeliană din 1967, Ierihon a fost predat Autorităţii Palestiniene în
1994.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu