Dintre toate picturile de
pe tavanul Capelei Sixtine, “Crearea
lui Adam” este cea mai impresionantă opera a lui
Michelangelo. Marii critici de artă au adus numai cuvinte de laudă
acestei fresce, Vasari descriindu-l pe Adam doar la superlativ,
“Adam, al cărui
frumusețe,
postură și
contururi sunt atât de perfecte încât pare că a fost creat de Supremul
Creator însuși
și nu
de pensula unui muritor de rând“. Efectul
vizual este unul senzațional, în
partea stângă, Adam, creația pură a lui
Dumnezeu, întinde mâna spre cea mai înaltă energie din Univers. În acest
fel prinde viață și puritatea emanată ne
face să credem că încă nu a căzut în păcat.
La prima vedere fresca
este de-o simplitate ieșită din
comun, dar trebuie să ne amintim că Michelangelo nu a fost doar un
pictor oarecare ci un om complex cu foarte multe cunoștințe pe care a dorit să le
transmită umanității. Complexitatea
pictorului se observă din mesajul ascuns în creația sa, mesaj care
depășește puterea de
înțelegere a celor mai mulţi
dintre oameni.
Magnifica operă de artă a
fost creată între anii 1508-1512 şi a fost comandată chiar de Papa
Iulius al II-lea. Michelangelo a pictat-o fără
asistență şi fără a
ține cont de părerile celor
din jurul său. Aceasta este cauza pentru care diverse opinii
contradictorii s-au născut în cercurile oamenilor de știință. Scânteia sau fluxul
energetic dintre degetul creatorului şi cel al lui Adam se
zărește atât de bine încât am
putea crede că opera sa este încărcată de o imensă energie pozitivă. La
o analiză minuțioasă s-a constatat că
sfera în care este pictat creatorul este izbitor de asemănătoare cu
creierul uman. Oare ce a vrut să transmită Michelangelo prin acest
fapt?
Printr-o
comparație simplă a contururilor
celor două imagini(forma creierului uman cât şi forma sferei din care
provine Dumnezeu) realizăm că spațiul este unul
şi același. Dumnezeu provine
dintr-un mare creier, identic cu cel uman şi de acolo i-a oferit
viață primului om de pe
Pământ.
O altă
ciudățenie este glanda pituitară, care se observa
atât de bine în fresca din Biserica Sixtină şi care este
înfățișată de piciorul unui
înger. Se pare că Michelangelo a omis voluntar să-i mai picteze degetele
pentru a scoate în evidență cât mai
bine această componentă importantă a creierului uman.
Glanda
pituitară este o structură mică la
baza creierului situată în interiorul unei șei osoase protective. Ea
este cea mai importantă glandă din sistemul endocrin (hipotalamus,
glanda pituitară, glanda pineală, glanda tiroidă şi paratiroidele,
pancreasul, suprarenalele, glandele de reproducere – ovarele şi
testiculele) . I se mai spune și glanda maestru (conducătoare)
pentru că îşi produce proprii hormoni, dar influențează de asemenea
secreția hormonală a altor
glande. Această glandă controlează intestinele, vezica, uterul, stomacul
şi splina.
Şi atunci nu putem să ne
întrebăm decât care este mesajul codificat din spatele acestei opere de
artă? Oare maestrul Michelangelo a vrut să sugereze că Dumnezeu este o
inteligență deosebită, un creier
care poate să pună în mișcare
întregile legi universale?
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu