luni, 13 septembrie 2010

articol primit pe mail

INTERESANT




Foarte interesant. Dacii aveau un alfabet? Credeam ca au folosit alfabetul latin. Florin Curteanu



Codexul Rohonczi - GOOGLE da cca 2470 de referinte in romaneste pentru "Codexul Rohonczi"



O carte veche de 1.000 de ani, păstrată la Budapesta, răstoarnă toate teoriile istorice despre cultura strămoşilor noştri.

Dacii scriau de la dreapta la stânga, iar citirea se făcea de jos în sus.

De la daci nu au rămas izvoare scrise.

Prea puţine se ştiau despre locuitorii zonei carpato-dunărene, după retragerea romanilor.

O carte veche de aproape 1.000 de ani, păstrată la Budapesta, răstoarnă teoriile istoricilor. Manuscrisul cuprinde primele documente scrise în această perioadă istorică.

A fost scrisă cu caractere dacice, de la dreapta la stânga, şi se citeşte de jos în sus. Vorbeşte despre despre vlahi şi regatul lor.

Mulţi au încercat să descifreze Codexul Rohonczi, dar n-au putut.

Arheologul Viorica Enachiuc a tradus, în premieră, filele misteriosului manuscris.



Dăruită de un grof



În 1982, Viorica Enachiuc a aflat dintr-o revistă publicată în Ungaria de existenţa în arhivele Academiei Ungare a Codexului Rohonczi.

Se spunea că e redactat într-o limbă necunoscută.

A facut rost de o copie.

Timp de 20 de ani, a muncit ca să-i descifreze tainele.

Manuscrisul se afla în Arhivele Academiei de Ştiinţe a Republicii Ungaria.

E o carte legată în piele.

A fost păstrată în localitatea Rohonczi până în anul 1907.

Groful Batthyany Gusytav a dăruit-o Academiei de Ştiinţe a Ungariei, în 1838.

Nu se ştie prin câte mâini a trecut de-a lungul secolelor.



"Scriere secretă"



După Al Doilea Razboi Mondial, doctorul Vajda Joysef, preot misionar, îi scria cercetătorului Otto Gyurk, în legatura cu Codexul: "Se găseşte în Arhivele Academiei de Ştiinţe a Ungariei o carte rară, Codexul Rohonczi. Acest Codex este scris cu o scriere secretă, pe care

nimeni n-a reusit s-o descifreze până acum. Şi eu am Încercat. Literele sunt asemănătoare scrierii greceşti. M-am gândit că seamănă şi cu literele feniciene, apoi am încercat pe baza vechii scrieri ungureşti, dar n-a mers. Toate încercările le-am aruncat în foc".



După ce a studiat Codexul, cercetătorul Otto Gyurk a publicat, în 1970, o parte din observaţiile sale într-un articol, în care a încercat să identifice acele semne din manuscris care ar putea semnifica cifre.



Alfabet dacic cu 150 de caractere



Viorica Enachiuc a descoperit că textele Codexului au fost redactate în secolele XI si XII, într-o limbă latină vulgară (daco-romana), cu caractere moştenite de la daci.

"Sunt semne care au aparţinut alfabetului dacic, ce cuprindea aproximativ 150 de caractere, cu legăturile respective. Textele din Rohonczi au fost redactate în latina vulgară, dar într-un alfabet dacic, în care dominante sunt străvechile semne utilizate de indo-europeni în epoca bronzului", spune aceasta.



Solii şi cântece ale vlahilor



Codexul are 448 de pagini, fiecare cu circa 9-14 şiruri.

În text sunt intercalate miniaturi cu scene laice şi religioase.

E scris cu cerneală violet.

Cuprinde o culegere de discursuri, solii, cântece şi rugăciuni, care include 86 de miniaturi. Consemnează înfiinţarea statului centralizat blak (vlah), sub conducerea domnitorului Vlad,

între anii 1064 si 1101.

"Sunt informaţii despre organizarea administrativă şi militară a ţării ce se numea Dacia. Avea hotarele de la Tisa la Nistru şi mare, de la Dunăre spre nord până la izvoarele Nistrului. Mitropolia blakilor avea sediul la Ticina - cetatea din insula Pacuiul lui Soare", a descoperit

Viorica Enachiuc.



"Jurământul tinerilor blaki"



Codexul conţine şi versurile unui cântec de luptă, numit "Jurământul tinerilor blaki", care a fost tradus în felul următor:

"O viaţă, tăciunele Şarpelui, puternic veghetor,

Înşelator, să nu primeşti a te uni

Cu prorocirile Şarpelui, anuale, pentru că lovit Vei fi

Cântecul cetăţii aud îndelung

Mergeţi vioi, juraţi pe caciulă, pe puternica caciulă!

Să juri cu maturitate şi cu convingere!

Să fiu ţie putere vie, trăiesc, în luptă să fiu!

Alesul jurământ preţuieşte şoimul tău,

mergi cu jurământ puternic!"



Notă:

Codexul Rohonczi (grafii alternative: Codicele şi Rohonczy sau Rohonc, în toate combinaţiile) este un document controversat al cărui sistem de scriere este inedit şi încă nedescifrat în mod convingător.

Este numit după orăşelul Rohonc (Rohoncz e grafia maghiară veche; pe germană Rechnitz, pe croată Rohunac), aflat astăzi în provincia Burgenland din estul Austriei.





Membra UNESCO Viorica Enachiuc e absolventă a Facultăţii de Filologie, secţia Română-Istorie, din cadrul Universităţii "Alexandru Ioan Cuza" din Iaşi, promoţia 1963.

Lucrarea de licenţă şi-a luat-o în arheologie.

E membră UNESCO din 1983.

Mulţi ani a condus şantiere arheologice în Oltenia, Muntenia şi Moldova.

A cercetat scrierile vechi din neoliticul mijlociu şi epoca dacică.

Şi-a prezentat lucrările la conferinţe în ţară şi în străinătate: Austria, Franţa, Germania, Italia, Israel.

Burse de studiu a primit în Italia, pe probleme de arheologie, şi ăn Danemarca, unde a studiat scrierea runică.



Aceste fapte nu sunt secrete.

Dar mă întreb şi vă întreb: de ce tac autorităţile politice şi ştiinţifice de la noi?

Sau mass media.

Pentru că sunt mai importante furturile, violurile sau accidentele auto sau se "vând" mai bine?

Incompetenţi nu sunt.

Sau au primit ordin să tacă?


PS. trimiteţi acest material tuturor prietenilor voştri pentru că au dreptul să ştie adevăruri deocamdată ascunse.

poezie primita pe mail, atribuita dl. Paler

Octavian Paler - Avem Timp




Avem timp pentru toate.

Sa dormim, sa alergam in dreapta si-n stanga,

sa regretam c-am gresit si sa gresim din nou,

sa-i judecam pe altii si sa ne absolvim pe noi insine,

avem timp sa citim si sa scriem,

sa corectam ce-am scris, sa regretam ce-am scris,

avem timp sa facem proiecte si sa nu le respectam,

avem timp sa ne facem iluzii si sa rascolim prin cenusa lor mai tarziu.

Avem timp pentru ambitii si boli, sa invinovatim destinul si amanuntele,

avem timp sa privim norii, reclamele sau un accident oarecare,

avem timp sa ne-alungam intrebarile,

sa amanam raspunsurile,

avem timp sa sfaramam un vis si sa-l reinventam,

avem timp sa ne facem prieteni, sa-i pierdem,

avem timp sa primim lectii si sa le uitam dupa-aceea,

avem timp sa primim daruri si sa nu le-ntelegem.

Avem timp pentru toate.

Nu e timp doar pentru putina tandrete.

Cand sa facem si asta murim.



Am invatat unele lucruri in viata pe care vi le impartasesc si voua!!

Am invatat ca nu poti face pe cineva sa te iubeasca

Tot ce poti face este sa fii o persoana iubita.

Restul ... depinde de ceilalti.

Am invatat ca oricat mi-ar pasa mie

Altora s-ar putea sa nu le pase.

Am invatat ca dureaza ani sa castigi incredere

Si ca doar in cateva secunde poti sa o pierzi

Am invatat ca nu conteaza CE ai in viata Ci PE CINE ai.

Am invatat ca te descurci si ti-e de folos farmecul cca 15 minute

Dupa aceea, insa, ar fi bine sa stii ceva.

Am invatat ca nu trebuie sa te compari cu ceea ce pot altii mai bine sa faca

Ci cu ceea ce poti tu sa faci

Am invatat ca nu conteaza ce li se intampla oamenilor

Ci conteaza ceea ce pot eu sa fac pentru a rezolva

Am invatat ca oricum ai taia

Orice lucru are doua fete

Am invatat ca trebuie sa te desparti de cei dragi cu cuvinte calde

S-ar putea sa fie ultima oara cand ii vezi

Am invatat ca poti continua inca mult timp

Dupa ce ai spus ca nu mai poti

Am invatat ca eroi sunt cei care fac ce trebuie, cand trebuie

Indiferent de consecinte

Am invatat ca sunt oameni care te iubesc

Dar nu stiu s-o arate

Am invatat ca atunci cand sunt suparat am DREPTUL sa fiu suparat

Dar nu am dreptul sa fiu si rau

Am invatat ca prietenia adevarata continua sa existe chiar si la distanta

Iar asta este valabil si pentru iubirea adevarata

Am invatat ca, daca cineva nu te iubeste cum ai vrea tu

Nu inseamna ca nu te iubeste din tot sufletul.

Am invatat ca indiferent cat de bun iti este un prieten

Oricum te va rani din cand in cand

Iar tu trebuie sa-l ierti pentru asta.

Am invatat ca nu este intotdeauna de ajuns sa fi iertat de altii

Cateodata trebuie sa inveti sa te ierti pe tine insuti

Am invatat ca indiferent cat de mult suferi,

Lumea nu se va opri in loc pentru durerea ta.

Am invatat ca trecutul si circumstantele ti-ar putea influenta personalitatea

Dar ca TU esti responsabil pentru ceea ce devii

Am invatat ca, daca doi oameni se cearta, nu inseamna ca nu se iubesc

Si nici faptul ca nu se cearta nu dovedeste ca se iubesc.

Am invatat ca uneori trebuie sa pui persoana pe primul loc

Si nu faptele sale

Am invatat ca doi oameni pot privi acelasi lucru

Si pot vedea ceva total diferit

Am invatat ca indiferent de consecinte

Cei care sunt cinstiti cu ei insisi ajung mai departe in viata

Am invatat ca viata iti poate fi schimbata in cateva ore

De catre oameni care nici nu te cunosc.

Am invatat ca si atunci cand crezi ca nu mai ai nimic de dat

Cand te striga un prieten vei gasi puterea de a-l ajuta.

Am invatat ca scrisul

Ca si vorbitul

Poate linisti durerile sufletesti

Am invatat ca oamenii la care tii cel mai mult

Iti sunt luati prea repede.

Am invatat ca este prea greu sa-ti dai seama

Unde sa tragi linie intre a fi amabil, a nu rani oamenii si a-ti sustine parerile.

Am invatat sa iubesc

Ca sa pot sa fiu iubit

Am invatat...



Interviu cu Dumnezeu de Octavian Paler



- Ai vrea sa-mi iei un interviu, deci... zise Dumnezeu.

- Daca ai timp... i-am raspuns. Dumnezeu a zâmbit.

- Timpul meu este eternitatea... Ce întrebari ai vrea sa-mi pui ?

- Ce te surprinde cel mai mult la oameni ?

Dumnezeu mi-a raspuns:

- Faptul ca se plictisesc de copilarie, se grabesc sa creasca..., iar apoi tânjesc sa fie copii;

ca îsi pierd sanatatea pentru a face bani..., iar apoi îsi pierd banii pentru a-si recapata sanatatea.

- Faptul ca se gândesc cu teama la viitor si uita prezentul iar astfel nu traiesc nici prezentul nici viitorul;

ca traiesc ca si cum nu ar muri niciodata si mor ca si cum nu ar fi trait.

Dumnezeu mi-a luat mâna si am stat tacuti un timp...

Apoi am întrebat:

- Ca parinte, care ar fi câteva dintre lectiile de viata pe care ai dori sa le învete copiii tai ?

- Sa învete ca dureaza doar câteva secunde sa deschida rani profunde în inima celor pe care îi iubesc...,

si ca dureaza mai multi ani pentru ca acestea sa se vindece ;

- Sa învete ca un om bogat nu este acela care are cel mai mult, ci acela care are nevoie de cel mai putin ;

- Sa învete ca exista oameni care îi iubesc dar, pur si simplu înca nu stiu sa-si exprime sentimentele ;

- Sa învete ca doi oameni se pot uita la acelasi lucru si ca pot sa-l vada în mod diferit ;

- Sa învete ca nu este suficient sa-i ierte pe ceilalti si ca, de asemenea, trebuie sa se ierte pe ei însisi.

- Multumesc pentru timpul acordat..., am zis umil. Ar mai fi ceva ce ai dori ca oamenii sa stie?

Dumnezeu m-a privit zâmbind si a spus:

- Doar faptul ca sunt aici, întotdeauna.

articol primit pe mail, atribuit dnei Aurora Liiceanu

Fenomenul downshifting - sau "dincolo" de top management


de Aurora Liiceanu (psiholog)



Downshifting-ul s-a născut din refuzul societăţii occidentale (care de fapt este o expresie postmaterialistă) de a nu deveni sclavul valorilor materiale şi de a-ţi consuma toată existenţa alergând după bani, după o poziţie ierarhică. Downshifting-ul înseamnă refuzul de a intra într-o anume înregimentare (prin dresaj), refuzul poziţiei, refuzul salariilor mari etc.

Ideea de bază este că de fapt calitatea vieţii individului, care este dată nu de felul în care se poziţionează el din punct de vedere material - nu îţi trebuie atât de mulţi bani ca să poţi să fii fericit, mulţumit în viaţă - ci de faptul că poţi profita, să zicem, inteligent, de timpul pe care îl ai de trăit, astfel încât să nu devii un sclav al muncii.

Prin urmare, e vorba de o etică a muncii.

Downshifting-ul nu poate fi la noi, pentru că noi suntem o societate care am demarat după '90 în plin materialism grosolan şi exagerat, în care banul şi acumularea de bunuri materiale este o dominantă a vieţii. Toată lumea priveşte cu admiraţie şi invidie desfăşurarea cursei achiziţiilor materiale, lucru care în străinătate a început să fie pus sub semnul întrebării. Din această perspectivă un om din est (din ţările postcomuniste) o să fie mai bine îmbrăcat decât unul din vest, o să-şi dorească o maşină mai bună, o să fie, cum se spune, victima societăţii de consum într-un mod cu totul necritic, o să-şi ia tot ce este mai scump şi o să o facă ostentativ şi în mod excesiv.

Deci noi, în momentul de faţă, suntem o societate cu valori materialist - excesive, spre deosebire de cealaltă societate, în care oamenii profită de tot ce este modernitate pentru a spori confortul vieţii, dar şi calitatea ei.

Eu cred că nivelul de la care pornesc ei este mult mai înalt decât al nostru. Adică ei nu au o populaţie care supravieţuieşte ca la noi şi această condiţie bazală, minimă pentru a trăi relativ decent este realizată cam la toate categoriile sociale. Faptul că există oameni care stau pe stradă, sau care refuză să intre în alt tip de înregimentare, în această ordine a vieţii, ține şi de o patologie socială care este legată de postmodernism, nu ţine de sărăcie, pentru că în străinătate abundenţa de lucruri materiale face să existe o anumită saţietate.

Cu alte cuvinte, cu două perechi de blugi şi cu zece maiouri poţi traversa o vară.

Noi cred că suntem într-o perioadă în care a început să se vadă aceasta adicţie de shopping, care ţine de centrarea de materialism, prin manipularea sau şi prin manipularea dată de publicitate, care îndeamnă necritic către consumerism.

Asta nu înseamnă că la ei nu există aşa ceva, însă sunt mult mai potoliţi şi, ceea ce este interesant, este apariţia acestui curent critic ca schimbare a stilului de viaţă.

La noi nu există deloc o atitudine critică, ba dimpotrivă, cum am mai spus, este vorba de invidie şi chiar o răutate de a scotoci, să vezi cât şi-a mai luat, câte vile şi-a luat, cum e vila etc. Există o dorinţă evidentă a unora de a fi invidiaţi pentru bunăstarea lor materială excesivă pe care ei o corelează cu reuşita socială sau cu reuşita existenţială. Numărul, cantitatea contează, şi preţul.

În general downshifting-ul pune accentul asupra unei idei importante: există şi alte laturi ale vieţii care sunt importante şi pe care le poţi realiza dacă ai bani, dar nu neapărat foarte mulţi bani: relaţiile, prietenii, plăcerea de a sta la ora 11 dimineaţa pe malul unui râu, sau trezitul de dimineaţă la ora 10, cu gazeta în pat etc.

Vedem o grabă teribilă a tinerei generaţii de alerga după bani şi de a uita să trăiască.

Pentru ca să ilustrez acest lucru am găsit un text foarte critic, în care un specialist în marketing se referă la ce se întâmplă la noi în România: "Am văzut fete care, atunci când

s-au angajat în agenţie, erau ca nişte mere sănătoase din care îţi venea să muşti cu poftă; astăzi sunt nişte scovergi iradiate de computer. Oricum, ar găsi cu greu un bărbat la ora la care pleacă de la birou şi dacă ar apela la soluţia cea mai la îndemână, un coleg de birou, tot nu ar plesni-o: e cunoscut faptul că stresul cauzează sterilitate masculină. Probabil că la ora la care scriu aceste rânduri ele se află tot la birou bibilind un mediaplan sau pregătind press release-ul unui client isteric şi mitocan care nici măcar nu ştie să spună "mulţumesc".

Pentru simplul motiv că "doar te plătesc, nu?"

În niciun loc, sau meserie, densitatea de impostori pe metru pătrat nu e mai mare ca în marketing şi publicitate.



E interesant că mai mult este afectată partea feminină, pentru că, dacă înainte exista acest stereotip - când ai o fată este bine să intre în învăţământ (învăţământul a fost totdeauna feminizat, pentru că îţi permite să mai creşti un copil, să mai faci o mâncare, să mai stai pe acasă şi să ai timp pentru datoriile de femeie, care trebuie să ţină şi o casă), astăzi, este ciudat pentru că nu se mai întâmplă, fetele nu se mai fac deloc profesoare - intră în jurnalism, dacă au noroc lucrează la televiziuni -, iar cele care mai există, se duc mai degrabă la grădiniţe particulare pentru bani mai mulţi. Deci, majoritatea intră în jurnalism şi în marketing, profesii extrem de consumatoare de timp, extrem de mobile şi de dinamice, la care salariile pot fi substanţiale, dar dacă stai să te gândeşti mai atent îţi dai seama că de fapt sunt foarte prost plătite pentru cât de rar dau pe acasă.



De ce a apărut downshiftingul? Pentru că este vorba de manipulare, de o anume condiţionare în privinţa statutului de consumator. Se zice că femeile vin târziu acasă, dar cu foarte mulţi bani, cu banii aceia cumpără foarte multe lucruri şi îl fac pe copil să devină la rândul lui consumator şi îl condiţionează. Copilul, la rândul lui, este plin de bani, dar fără părinţi - copilul neglijat dar cu bani, poate ajunge violent, sau poate fugi de acasă. Consumul de droguri este şi o formă de protest nu numai o adicţie, un semnal de alarmă pentru părinţi, pentru că imitaţia nu este suficientă ca să explice răspândirea acestui fenomen.



Ca fenomen, downshifting-ul nu merge la noi, mai ales pentru că el are şi o componentă intelectuală, care include preluarea critică a valorilor, posibilitatea de a fi reflexiv cu propria ta viaţă, plasarea într-un câmp al învăţării de calitate ai al creşterii personale, practic imposibilă în condiţiile în care stai zece ore la serviciu, te duci la workshopuri, teambuilding-uri (aflate la noi în plină modă). Toate duc la confiscarea individului pentru profit.



Ţineţi minte că în '90 atracţia faţă de domeniul privat a fost mărită şi prin schimbarea limbajului de nomenclatură a muncii, orice contabil era director economic. Toate aceste etichete care câteodată nu mai aduc bani, dar care psihologic motivează individul şi îl fac ca să accepte să lucreze mai mult, uneori fără o creştere salarială, pentru prestigiu, flatează nevoia de statut. Este vorba despre o nevoie psihologică folosită foarte mult în manipulare. Atâta vreme s-a spus că nu este bine să existe relaţii soţ-soţie la slujbă, acum se reia ceva care seamănă foarte mult cu comunismul. Dimpotrivă, trebuie să fie căsătoriţi, să stea cât mai mult acolo, să aibă grădiniţă pentru copii şi unde să mănânce, individul nu mai are decât week-endul care uneori poate fi petrecut cu colegii de la slujbă în continuare, deci practic este o "deprivatizare" a individului. Aceasta se întâmplă la noi şi oamenii nu au nici un pic de spirit critic, au sărit cu atâta grabă în această poveste care este realmente gândită foarte bine, tocmai pentru a confisca total un individ în favoarea profitului.



Psihologii s-au gândit foarte bine, creşte numărul de divorţuri, femeile şi bărbaţii nu mai pot sta împreună nici măcar în week-end deoarece toate aceste reuniuni (teambuilding-uri) se fac de obicei în afară, se cheltuie foarte mulţi bani, te încântă că este un hotel scump, dar trebuie să răspunzi la întrebarea ce se întâmplă cu familia, pe care nu poţi să o neglijezi.



Ideea transmisă prin downshifting este aceea de a învăţa să ştii când să te opreşti, pentru că nu ai nevoie de mai mult ca să poţi să ai satisfacţii nebănuite în viaţă, să nu devii un robot, un om "simplificat", un nevrotic sau un isteric.

Acesta necesită o depăşire a ideii de supravieţuire, un om care supravieţuieşte fie nu mai face nimic şi atunci îl târăşte societatea ca stat, fie intră în această cursă pentru că nu mai vede nici o altă alegere. Când ai foarte mulţi bani şi continui să munceşti ca un robot, sau când ai mult mai mult decât îţi trebuie, ideea de a reconsidera ce îţi trebuie (cu cele două componente: materială şi spirituală) e vitală. Partea spirituală nu se poate face în supravieţuire.

Deteriorarea relaţiilor interpersonale este o consecinţă a lipsei de timp.

Vedem în filme poliţişti extraordinar de motivaţi, care lucrează foarte mult şi sunt părăsiţi de soţii (aici poate că nu este vorba de partea materială, ci de faptul că nu eşti în stare să ai o proporţie fericită, echilibrată între investiţiile pe care le faci profesional faţă de cele pentru familie), care stau cu o sticlă de whisky singuri în camere destul de modeste. Este vorba de a-ţi regândi existenta şi de a vedea ce priorităţi trebuie să ai în raport cu o existenţă în care să nu uiţi că există şi natură şi timp liber, să revalorizezi prietenii şi lectura, să te uiţi în dreapta sau stânga, să ai surse multiple de satisfacţie personală. Acest lucru cred că la noi încă nu este posibil, suntem încă morţi după vitrine.



Cred că downshifting-ul aduce o mai bună convieţuire între "a fi" şi "a face", pentru că se zice că occidentul este centrat pe "a face", fără simț critic, iar ceilalţi sunt pe "a fi", fără simț critic (se zice că în India există obezitate spirituală, iar în America există obezitate materială). Totuşi, în civilizaţie există nevoia de confort, de a nu te chinui, nu poţi dormi pe stradă, nu poţi trăi în halul în care se trăieşte în ţările cu obezitate spirituală. Nu suntem în stare să luăm ce e bun dintr-un loc şi ce e bun din celălalt loc şi să facem o sinteză care să fie superioară fiecăreia din cele două forme, să nu trăim în extreme.



Retina îşi pierde sensibilitatea atâta vreme cât nu mai exersează alt peisaj decât cănile de cafea, aparatele de făcut cafele şi monitorul computerului. De altfel, şi lectura s-a pierdut tot din acest motiv şi cred că se petrec anumite lucruri foarte interesante din punct de vedere psihologic: se măreşte nevoia aceasta isterică de alternanță, de schimbare, pe care o propune modernitatea în detrimentul capacităţii de concentrare. Filmele de acţiune induc un ritm alert al vieţii, care se răsfrânge asupra psihismelor noastre.



Toefler spunea că oamenii nu mai investesc în alţi oameni, investesc în obiecte de aruncat, de unică folosinţă. Un anumit tip de cultură a relaţiei se pierde, având în vedere că suntem interşanjabili, oamenii nu se mai fixează în relaţii de lungă durată, suntem ca într-o mişcare browniană, toţi oamenii sunt frumoşi, frumuseţea se vinde, această cursă de a fi altul şi un refuz de a fi tu până la urmă.



Aceasta necorelare între nevoia de afirmare a Eu-lui (a devenit din ce în ce mai mică afirmarea de sine, trebuie să semeni cu Cher, cu Britney Spears) şi dependența de alţii, de grup, reprezintă o negare a unor principii psihologice adânci, care sigur modifică structura personalităţii. Nevoia excesivă de imitare - modelele celebrităţii, admiraţia pentru persoanele cu vizibilitate socială, care apar la televiziune, publicitate, aceste identificări care se propun şi care sunt preluate cu totul necritic este proprie prezentului. Televiziunea este o oportunitate foarte căutată pentru că vizibilitatea socială poate avea efecte pozitive: găseşti o slujbă, îţi faci relaţii, te poţi cupla, poţi să faci aranjamente, te poţi "marketa" etc.



Downshiftingul este şi un refuz al formei fără conţinut. Astăzi, industria schimbării, a denaturării, sau a renaturarii, chirugia estetică, de pildă, e la modă pentru că inegalitatea prin natură era singurul lucru care făcea ca oamenii să fie diferiţi cel puţin din punct de vedere fizic. Acum, dacă se pierde acest lucru - cum este şi firesc - posibila explicaţie ar fi că nu putea să se nască decât într-o epocă în care s-a lansat transplantul şi clonarea. Cineva spunea într-un interviu că "toţi oamenii vor fi foarte diferiţi, foarte frumoşi, la fel". Nu este decât o schimbare a formei, conţinutul nu contează. Imaginea este totul!



Suntem în pline provocări ale identităţii: cine eşti, ce alegi, de unde eşti, din ce grupă faci parte. Avem foarte multă informaţie, câmpul de alegeri este uriaş, dar ne lipseşte discernământul şi ne lipsesc criteriile. De ce este bine aşa şi de ce nu este bine aşa?

Dacă înainte opoziţia între bine şi rău avea o demarcaţie clară, existau precepte religioase - aşa e bine, aşa nu e bine -, astăzi nimeni nu îţi spune ce e bine şi ce e rău. Tu trebuie să alegi şi să suporţi consecinţele.



ED: Estimaţi că vor exista nişte apropieri între marile companii şi fenomenul downshifting, pentru a împiedica exodul de capital uman către această deschidere a vieţii?

AL: Nu ştiu. Mă gândeam că exact acest evazionism va fi preluat de cineva care va vedea un profit, l-ar prelua şi apropia, l-ar transforma într-un profit în sensul că nimic din ce răsare ca germene de interes nu rămâne ascuns. Aici cred că există un pericol pentru că sunt de acord că s-a născut transplantul. Apar, însă, şi forme patologice ale unei intenţii bune de la început. De altfel, în cartea lui Beigbeder chiar acest lucru se spune: că te refugiezi pe o insulă şi acolo se reia acest ciclu, în sensul că începi să te plictiseşti că ai numai natura, că mănânci, că stai degeaba, că ai mulţi prieteni şi intri într-un alt tip de nevroză.



ED: Vorbim de o limită a downshiftingulul, dacă mergi către extrema aceasta te paşte ruperea totală de lume.

AL: Haideţi să luăm fenomenul "hippies", care să zicem că nu poţi să îl vezi ca un downshifting, însă într-un fel de avangardă poţi să îl vezi dacă forţăm puţin lucrurile. Refuz şcoală, refuz căldură, refuz apartament, acest mit a lui Robinson Crusoe care ne bântuie din când în când şi pe care se bazează şi evaziunea către ţară, către rustic. Dar ce

s-a observat până la urmă? La primele boli mai dure, au fugit la spital. Prin urmare, e foarte greu să îţi asumi ceva cu totul nou. Până la urmă suntem convinşi şi de beneficiile socialului.

Ideea este că stilul de viaţă a devenit o problemă, a alegerilor în societatea de astăzi. La un moment dat se spunea despre femei: te măriţi repede, faci repede un copil, îl creşti până la 26, 27, 28 de ani şi la 28 ani cu un copil mare îţi începi viaţa. Poţi face o facultate, eşti încă tânără şi poţi să îţi reiei o altă viaţă. Se poate şi invers, îţi începi cariera, lucrezi de înnebuneşti şi la 34, 35 ani când eşti pe ultima sută de metri faci un copil. Acum la noi se poartă adopţia, anumite categorii, din varii motive s-au gândit să împace şi capra şi varza şi atunci îşi fac o carieră, câştigă bani şi fiind şi mai eliberate de maternitate, adoptă copilul ca o formă de a compensa frustrările. Pe de altă parte, copilul devine o formă de lux, pot să îmi permit un copil în condiţiile astea, nu că îl fac sau îl iau şi îl cresc, pentru că eu fac banii, eu i-am făcut şi nu depind de nimeni. Este o acţiune voluntar - monoparentală la această categorie. Avem foarte multe forme. Una peste alta, ideea este că stilul de viaţă începe să preocupe foarte mult individul şi cred că, dacă o luăm filozofic, motivul se naşte din ideea aceasta a utilităţii vieţii. Înainte, viaţa se trăia, acum trebuie să îi găseşti o justificare.



ED: Adică întâi trăieşti părticica aceea de viaţă şi după aceea îţi mai trebuie alţi 15 ani să o explici.

AL: Exact. În orice caz, omenirea este extrem de pestriţă şi există foarte multe formule pe care ţi se propun ca fezabile. Când am zis de subdiviziuni m-am referit de exemplu la căsătorie. Vrei relaţii seriale fidele sau vrei hopuri, urcuşuri şi coborâşuri, încet, încet, ai făcut o investiţie în cineva, sau mergi în această idee de relaţii seriale. Ai de ales. Era mult mai comod când ţi se spunea cum trebuie să faci. Era clar că era spre binele tău să preiei un model. Acum eşti pus în faţa multor modele, submodele sau contramodele, şi trebuie să alegi ce vrei. Ideea este că viaţa nu are sens, că trebuie să îi dai tu un sens. Înainte avea un sens în sine, acum trebuie să îi găseşti tu sensul, ceea ce reprezintă o întreprindere destul de dificilă. Uneori am văzut că acest lucru poate fi şi una dintre explicaţiile sinuciderii la tinerii care nu găsesc acest sens. Cel care să-ţi spună că merită sau că este o datorie să trăieşti. Generaţiile mai vechi nici nu şi-au pus problema, trăiau pur şi simplu.



ED: În privinţa mediului românesc, spuneaţi că downshifting-ul nu e de interes, de actualitate. Puteţi face o estimare, în privinţa a ceea ce ar mai trebui să treacă peste noi, ce ar trebui să mai învăţăm pentru a ajunge în ipostaza de a marşa către acest fenomen?

AL: Cred că ar trebui să fie mai multă bunăstare materială, pentru că reflexia faţă de propria viaţă în termeni mai evoluaţi nu se face decât în momentul în care ai asigurate condiţii de viaţă decente. Nu neg că oamenii care sunt foarte săraci nu îşi pun probleme de ce sunt în halul ăsta de săraci şi de ce viaţa este atât de amară, dar o fac în alţi termeni decât cei care au tot ce le trebuie, sau în orice caz sunt mulţumiţi şi îşi pun problema ce fac cu viaţa lor. Primii trebuie să lupte ca să trăiască, iar ceilalţi trebuie să dea un sens vieţii. Este o mare diferenţă.



Când am citit despre downshifting, pot să vă spun că mi-a venit în cap un banc destul de banal, de altfel, care prinde extraordinar de mult acest fenomen: un om sta pe malul mării şi cineva vine şi îi spune să îi prindă nişte peşte, iar el îi spune că nu, pentru că stă pur şi simplu şi contemplă marea. Acesta îi spune: îţi dau bani şi nu o să mai ai barca asta prăpădită, o să-ţi iei una mai bună. Tot nu vroia. Acesta începe să îi arate care sunt avantajele: dacă prinzi peşte mai mult cu barca cea bună, o să poţi să îţi iei un vapor şi, dacă îţi iei un vapor, o să-ţi poţi face o fabrică de conserve de peşte şi o să lucreze alţii pentru tine şi tu nu o să faci nimic, la care omul răspunde: şi acum ce fac?

Probabil că acel om avea o casă deasupra capului, vremea era destul de ospitalieră cu el, peşte putea să-şi prindă dacă îi era foame şi nu-şi dorea să intre în această cursă.



ED: Consideraţi că oamenii care au beneficiat de provocările downshifting-ului într-o anumită porţiune a vieţii lor vor fi capabili să genereze alte valori pentru societate decât cele la care au apelat iniţial, adică vor putea să genereze valori postmoderne? Dacă da, în ce sens?

AL: Cred că da, în sensul că poate să arate faptul că avea de mic mai multe motivaţii, hobby-uri, de a fi plasat mai realist între principiul plăcerii şi principiul realităţii, te face ca oricând să te poţi opri şi să ai ce face, să nu rămâi gol. Hobby-ul, cum se zice în sociologie, răspunde unui eu neutilizat. Vorbeam de principiul plăcerii şi principiul realităţii: există principiul realităţii, trebuie să faci un pact cu lumea, cu nevoile, dar trebuie să îţi rămână ceva care să răspundă unor nevoi personale, să-ţi dea satisfacţii. Este de dorit să îţi rămână permanent nişte lucruri pe care vrei să le faci. Trebuie să ştii ce să faci după aceea. Sunt foarte mulţi oameni care se plictisesc, care nu îşi dau seama că ar putea fi folosiţi, iar societatea nu îi foloseşte, ei devin resurse umane care se irosesc.

Dar la noi există acest curent: dacă nu-ţi dă bani, să nu faci. Aici remarc o deosebire faţă de lucrurile bune pe care le-am descoperit în străinătate, că mai poţi fi util, că mai poţi să te duci undeva, socializarea în orice caz este un fapt pozitiv, nu poţi să te retragi din lume.

Este nevoie în această viaţă de relaţii, ori pentru aceasta trebuie să înţelegi că uneori ţi se face un bine, că lucrurile nu sunt alba - neagra, ca să poţi să spui că te duci să te ocupi de nişte copii părăsiţi sau de natură, dar dacă nu îmi dai nici un ban mai bine stau acasă.

E foarte greşit, pentru că foarte mulţi oameni intră în depresie tocmai pentru că nu sunt relaţionaţi sau nu-şi găsesc o utilizare. Acesta este un lucru negativ în societatea românească. Sigur că există oameni săraci care trebuie să alerge după bani şi nu pot face astfel de lucruri, dar sunt oameni care ar putea face ceva, dar care preferă să stea pasivi.

Downshiftingul presupune o schimbare de stil de viaţă până la urmă, stilul vieţii se schimbă total, dar pe de altă parte el nu putea să apară la noi în societate, la noi este prematur să admitem o asemenea evoluţie. Nu neg, însă, că sunt oameni care ar putea să facă downshifting şi nu fac, ceea ce înseamnă că fie sunt definitiv pierduţi, fie că nu au alte resurse, fie nu au nici o motivaţie intrinsecă, adică în sistemul lor de valori prietenia, natura, lectura, informaţia, etc. nu există.



În încheiere, aş spune că oamenii caută frumuseţea vieţii în marile reuşite şi aşa mai departe, fără a acorda importanţă gesturilor mici, cotidiene. De fapt, acestea fac cursul vieţii. Viaţa are şi ceva care trebuie trăit, adică munca e foarte bună, însă ideile despre muncă şi activitate trebuie reconsiderate. Lucrurile mici sunt importante. Este ca atunci când eşti concentrat pe ceva şi nu mai vezi nimic în jur.

noutati

- 1 magazin cu haine - 9 lei - camasi, pulovere, pantaloni, tricouri, maieuri, genti - langa Shock dupa Sensi Blue pe partea de vis-a-vis de Meir - incaltaminte, biserica si Cocor;
- la TCM Universitate - Sutu reduceri si posete mici, fara compartimente/buzunare la aproape 8 lei
- nu m-a impresionat nimic in Unirea la vizita de vineri ... "doliu" la Meli Melo ..., unele promotii/reduceri la Bonsai, in rest briz brizuri/gablonturi urate si scumpe, micut Accesorize ...

poze Franta 2010 Thoiry, parc Asterix, variate muzee : papusilor, ciocolatei, figurilor de ceara Grevin, menajeria Parisului

http://picasaweb.google.ro/lh/sredir?uname=deaclaura&target=ALBUM&id=5514416100040438257&authkey=Gv1sRgCOHA4e3aw4XKZw&feat=email
http://picasaweb.google.ro/lh/sredir?uname=deaclaura&target=ALBUM&id=5514469884565237809&authkey=Gv1sRgCNrErarE8I_OzAE&feat=email

ROBI






ADOPTA PISOANCE!

Adopta o pisica

ADOPTII PISICUTE

Adopta o pisicuta

ADOPTA, MERITA 1 SANSA!

Adoptii caini

ADOPTA 1 CATEL

Adopta un catelus

ADOPTA 1 CUT!

a title="Adoptii caini" href="http://www.adoptiicaini.ro/">Adoptii caini